Vineri, 05 Iunie 2026

Concediul fără plată. Când poate fi respins

de Florica ZDRU Sâmbătă, 16 Noiembrie 2013 538 1 min citire
"Vreau să fac un curs pe banii mei, însă un coleg m-a pârât că intenția mea e să plec în altă parte, după ce iau diploma. Din cauza asta, mi s-a respins concediul fără plată. De la Personal mi-a primit cererea, însă șeful o ține în sertar. E corect? Alexandru". 
v v v
Domnule Alexandru, referitor la solicitarea unui concediu fără plată, pentru ca, în acea perioadă, să puteți urma un curs de formare profesională, Mihaela Crivea, specialist în probleme de muncă precizează că orice angajat poate să aibă o asemenea inițiativă. Însă, este și dreptul angajatorului de a respinge solicitarea salariatului. Refuzul este însă justificat din punct de vedere legal numai dacă absența salariatului ar prejudicia grav desfășurarea activității, nu din alte motive.
Când se face solicitarea. Cererea de concediu fără plată pentru formare profesională trebuie să fie înaintată angajatorului cu cel puțin o lună înainte de efectuarea acestuia și trebuie să precizeze data de începere a stagiului de formare profesională, domeniul și durata acestuia, precum și denumirea instituției de formare profesională. Așa stând lucrurile, chiar dacă totul se face pe cheltuiala angajatului, specialista recomandă sinceritate față de angajator, atâta vreme cât legea permite acordarea unui concediu fără plată pentru specializare profesională.
Altele sunt condițiile în situația când angajatorul este cel care îl trimite pe salariat să urmeze un curs de formare profesională. 
Taguri
Articolul anterior Colțul constănțeanului supărat
Articolul următor Spondiloza cervicală. Cum ameliorezi durerile

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei