Cosmetica la domiciliu

de Cuget Liber Marţi, 24 Decembrie 2013 183
Machiaj pentru seara de Crăciun
Indiscutabil, seara de Crăciun este una specială. Așadar, și ținuta vestimentară trebuie să fie în ton cu strălucirea evenimentului, iar sensul machiajului nu este altul decât de a completa, cu succes, ținuta. Pentru a arăta bine în seara magică, Bogdana Oancea Stoian, specialist în cosmetică, recomandă câteva trucuri simple, dar de efect.
La ținuta clasică, machiaj puternic
Persoanele care aleg să se îmbrace, de exemplu, cu o rochie clasică, pot opta liniștite pentru un machiaj în tonuri mai puternice. Iar cele care doresc să se simtă mai sexy în noaptea de Crăciun, pot alege machiajul smoky eye  £" #è– un machiaj mai dur, însă feminin în același timp. Procedura nu este complicată, se poate face fără probleme și acasă, respectând următorii pași: se aplică fondul de ten pe toată fața, inclusiv pe gât și decolteu, estompând eventualele pete roșii, cearcăne cu un corector. Apoi, fața se acoperă cu un strat consistent de pudră. După aceea, se conturează ochii cu un dermatograf, începând cu pleoapa inferioară, apoi se vor aplica fardurile: pe așa-zisa pleoapă mobilă, se aplică o culoare intensă, care se extompează spre arcadă. Apoi, se va aplica un fard negru pe pleoapa superioară, începând cu linia genelor în sus și pe pleoapa inferioară. Pentru luminozitate, se aplică o nuanță deschisă sub sprânceană și pe mijlocul pleoapei.
Machiaj mai discret la o ținută sofisticată
Dacă vă îmbrăcați mai deosebit, se va folosi neapărat un creion dermatograf negru, pentru evidențierea ochilor, iar pentru buze se poate alege un luciu în culori cât mai naturale. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei