Vineri, 05 Iunie 2026

Cum se poate demola un perete

de Florica ZDRU Vineri, 22 Noiembrie 2013 524 1 min citire
Cum se poate demola  un perete
"Mi-am cumpărat un apartament nou și aș vrea să demolez un perete, care, după mine, nu e de rezistență. Știu că-mi trebuie autorizație, dar nu am idee cum să pun mâna pe ea. Silviu Popescu".
v v v
Domnule Popescu, pentru a putea să dărâmați un perete, va trebui să vă interesați dacă ar putea afecta structura de rezistență a clădirii. Dacă nu există acest risc, va trebui să respectați o întreagă procedură. Astfel, potrivit reglementărilor în vigoare, în primul rând trebuie să vi se elibereze un Certificat de Urbanism. Pentru asta, va trebui să vă adresați Serviciului de Urbanism al primăriei în raza căreia se află imobilul, cu o cerere tip, două planuri cadastrale, la scară 1/500 și 1/2000, o copie după actul de proprietate și după schița apartamentului și un Certificat de Atestare Fiscală în original. De precizat că taxele pentru acest certificate sunt calculate în funcție de suprafață.
Autorizația de desființare a pereților. După eliberarea Certifi-catului de Urbanism, urmează eli-berarea Autorizației de desființare a pereților. Pentru aceasta, se completează o altă cerere tip. Atenție, este necesar și acordul Asociației de Proprietari a blocului, dar și o declarație notarială, din care să reiasă că imobilul nu a fost înstrăinat, ipotecat etc. După obținerea Autorizației de dărâmare a pereților se pot începe lucrările.
Obligații privind curățenia. Responsabilitățile proprietarului nu se opresc aici, întrucât el va trebui să facă un contract cu o firmă de salubrizare, pentru transportul deșeurilor rezultate în urma demolării și nu să depoziteze totul în spatele blocului, apoi să uite, cum se mai practică adesea, atât de persoane fizice, cât și de cele juridice. 
Taguri
Articolul anterior Alertă la ISU Constanța / O casă a fost cuprinsă de flăcări
Articolul următor Cum știi că ai hernie de disc

Comentează știrea

hmm
22 noiembrie 2013
sparge

Cu alte cuvinte, sparge-l direct decat sa iei 10 chesiti greoaie si scumpe. Serios. Nu iti da nimeni amenda, nu te verifica iar in cazul asta, oricum te scoti mai ieftin. Cand vrei sa-l bagi pe cadastru, da o spaga mica la o firma de profil (sub 100 euro) si atat.

christian louboutin men replica
28 februarie 2014
christian louboutin men replica

christian louboutin bambou suede peep-toe platform pump Stiri Cetățenești : Cum se poate demola un perete | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online christian louboutin men replica http://szxfjy.com/images/christian-louboutin-shoes-fake.asp

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei