Duminică, 07 Iunie 2026

Cum ți-ai dori să fie viitorul primar al Constanței?

de Cuget Liber Marţi, 28 Februarie 2012 295 2 min citire
O dată la patru ani, puterea se află în mâinile electoratului. Fără pretenția de a atinge toate calitățile portretului-robot al primarului perfect, cititorii noștri încearcă să facă fișa postului unui edil șef după care râvnesc, de la care așteaptă să facă ceva pentru oraș.
Să se poată uita în ochii alegătorului
Oana Dascăl și-ar dori ca la cârma Constanței să ajungă un om cunoscut, respectat, cu antecedente consacrate de om cinstit, o persoană care, în orice împrejurare, să se poată uita fix în ochii cetățenilor, indiferent de vârsta lor: "Constanța este un oraș mare, dar nu atât de uriaș încât oamenii să nu se cunoască între ei, mai ales la vârf. Cred că orașul nostru are nevoie în acest moment de o personalitate adevărată, care să fi demonstrat, de-a lungul anilor, că pentru ea, banii nu sunt ochiul dracului. Nu mai vreau să mă refer la actualul primar și la felul cum ar ști să manevreze banii prin lumea asta (e treaba autorităților să demonstreze asta, eu n-am nicio calitate să-mi dau cu presupusul), însă vreau să sper că locul lui va fi luat, la alegerile din vară, de un om care să iubească alegătorii, nu banii. Dacă va fi așa, o să aibă timp berechet să rezolve problemele oamenilor, dacă nu, n-o să se schimbe nimic".
Să-și fidelizeze onest alegătorii
Loredana Moraru consideră că este nedrept ca o mare categorie de constănțeni să fie fidelizată de primarul actual prin acele pachete cu alimente "blestemate, pentru care mama ar fi în stare să-i pupe și tălpile domnului Mazăre, să stea în ploaie sau pe arșiță la rând, nu contează, numai să le obțină. Este adevărat că am avut probleme cu banii în ultimul timp, dar nici muritori de foame nu suntem. Dacă o întrebi pe mama ce a făcut primarul actual bun în Constanța, răspunsul ei este știut: a dat pachete la bătrâni, nu i-a lăsat să moară de foame, ca alții…".
Oameni cu puține păcate
Angela Spirea a ajuns la concluzia că ar fi nevoie ca toți candidații la funcția de primar să aibă putere de muncă și capacitatea de a fi disponibili, în interesul cetățeanului, la orice oră. Onestitate, corectitudine, obiectivitate, crede că sunt calități sine qua non pentru funcția de primar: "Toți avem păcate, dar mi-aș dori ca primarul să aibă cât mai puține…".
Taguri
Articolul anterior Cum afli dacă ești țepuit la întreținere?
Articolul următor Penisul unui motan, plin cu spini?

Comentează știrea

admirator
28 februarie 2012
cum sa fie?

Cu 1001 de pacate, dar in trecut! In functie sa fie corect si abil. Sa rezolve problemele orasului, chiar atunci cind sunt opinii contrare in privinta solutiei de adoptat. (Vezi cazul maidanezilor.) Sa capaciteze opinia publica. Sa nu fure si sa indeparteze gastile mafiote din functiile primariei! Sa pretinda disciplina functionarilor si respectul lor pentru cetateni! Amin!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei