Doamnă Cristina Mihai, copiii cu vârsta sub 18 ani pot să călătorească în străinătate și neînsoțiți, însă este nevoie, potrivit reglementărilor, de acordul părinților.
- Publicitate -
De regulă, copiii minori pot ieși din țară dacă îndeplinesc una din următoarele condiții: sunt însoțiți de ambii părinți; sunt însoțiți de un părinte aflat în posesia, după caz, a unuia dintre documentele urmă-toare: declarația celuilalt părinte, declarație autentificată de către notar, din care să rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea călătoriei, certificatul de deces al celuilalt părinte – dacă este cazul, hotărâre judecătorească definitivă de încredințare a copilului – de asemenea, dacă este cazul.
De asemenea, minorii pot trece granița dacă sunt însoțiți de un adult care deține un certificat personal de cazier judiciar, dar are asupra lui și o declarație autentificată din partea ambilor părinți, din care să reiasă că aceștia și-au dat acordul cu privire la efectuarea călătoriei minorului alături de acea persoană adultă.