Joi, 04 Iunie 2026

Medicul de gardă De ce doare șoldul

de Florica ZDRU Miercuri, 28 Mai 2014 462 1 min citire
De ce doare șoldul
"Maică-mea s-a plâns tot timpul de dureri de șold și până la urmă a făcut artroză. Eu am fost bine până pe la 43 de ani, când a început să mă sâcâie șoldul drept. M-am gândit că e ceva ereditar și o să mă descurc o vreme, ca și mama, fără tratament și proceduri, plus că, din cauza mării, mai toți constănțenii au reumatism. Problema e că s-au cam întețit durerile…" (Dana Criciu).
v v v
Referitor la factorii favorizanți ai durerilor de șold și ai artrozei, dr. Sibel Demirgian, medic primar recuperare, medicină fizică și balneologie în cadrul Clinicii Homeomed, face precizarea că există și posibilitatea ca aceștia să fie și de natură genetică. Însă, în majoritatea covâr-șitoare a cazurilor, s-a demonstrat că vinovat de aceste sâcâitoare dureri este, în primul rând, un stil incorect de viață. La fel de adevărat este și faptul că artroza se poate datora unor traumatisme sau accidente, dar și vârstei. Dincolo de cauze, persoanele care au asemenea dureri ar trebui să ia legătura cu un medic și să nu bagatelizeze administrarea unui tratament, pe motiv că, oricum, dureri de natură reumatismală au toți oamenii și cu atât mai mult constănțenii, din cauza influenței mării.
Vârsta nu e un criteriu
Cât privește percepția că durerile de șold, artrozele, ar fi un apanaj al vârstelor mai înaintate, medicul a ținut să atragă atenția că lucrurile nu stau chiar așa, întrucât și persoane din paliere tinere de vârstă se pot confrunta cu asemenea probleme. Ceea ce ar trebui să îngrijoreze este faptul că artroza nu ține cont de vârstă și, mai rău decât atât, nu este tratabilă în totalitate. Însă, ținută sub control și sub monitorizarea unui specialist în medicină fizică, și bolnavii din această categorie pot duce o viață normală. 
Taguri
Articolul anterior Colțul constănțeanului supărat
Articolul următor Așa alungi mirosurile neplăcute din casă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei