Medicul de gardă De ce nu sunt recomandați cartofii prăjiți în post

de Florica ZDRU Joi, 20 Decembrie 2012 722
"Mi-am dorit din tot sufletul să țin acest post, l-am și ținut până acum, ador cartofii prăjiți, chiar am făcut o cură ca lumea. Problema e că de câteva zile nu mai am putere să-mi fac treburile, amețesc și când merg pe stradă. În plus, îmi clănțăne dinții când ies afară. E adevărat că s-a făcut frig, dar înainte nu aveam stările astea. E posibil să mi se tragă de la post sau pot fi semnele vreunei boli?" – Adela Donciu.

v v v
Este normal ca foarte mulți credincioși să țină post. Potrivit medicului primar Anca Sima, din cadrul Clinicii Homeomed, nu postul în sine este problema, ci dacă alimentația permisă în acestă perioadă poate asigura o funcționare normală a organismului. În plus, dieta vegetariană aduce o serie de beneficii organismului, însă aceasta se dovedește eficientă numai dacă este variată, adică include cereale, nuci, semințe, fructe, legume capabile să acopere necesarul zilnic al organismului de vitamine, minerale, lipide, glucide, proteine.
Când apar consecințele negative
Cu toate că proteinele vegetale nu pot înlocui rolul celor de origine animală, o pe-rioadă de post de 40 de zile este binefăcătoare organismului, desigur, dacă alimentele sunt nu doar diverse, ci și corect preparate. Cât privește cartofii prăjiți, întrucât sunt bogați în grăsimi vegetale hidrogenate, aceștia nu sunt recomandați, cu atât mai puțin în cantități mari, din cauza conținutului crescut de grăsimi vegetale hidrogenate, care au drept consecință îngreunarea circulației sanguine.
Alte efecte negative
Stimată doamnă Donciu, ca și efecte ale unei alimentații dezechilibrate într-o perioadă atât de lungă, printre altele, medicul ne-a confirmat că senzația de oboseală și de amețeală sunt cele mai frecvente. Cât privește impresia dumneavoastră că din cauza lipsei proteinelor animale, oricât de gros v-ați îmbrăca, tot vă este frig, nu vă îngrijorați, căci această stare se datorează faptului că nu ați reușit să compensați proteinele animale cu cele permise în perioada postului. Dacă aceste stări vor persista și după încetarea postului, se recomandă un consult medical. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei