Narcisa Olaru a lucrat în învățământ numai doi ani, cu toate că și-ar fi dorit să aibă parte de o frumoasă carieră didactică. Motivul care a determinat-o să se retragă este faptul că nu a reușit să se impună în fața elevilor, iar aceștia au profitat cât au putut de latura tolerantă a personalității sale. Înșiși apropiații, ca și membrii familiei, dealtfel, i-au reproșat întotdeauna că este prea bună, prea îngăduitoare, sugerându-i că locul ei nu este în învățământ, că s-a orientat greșit în ceea ce privește cariera. Femeia a crezut că instruirea trebuie să se îmbine cu educația, fără să faci militărie, însă, din păcate, realitatea demonstrează că disciplina a cam fost scăpată de sub control, bătăile dintre elevi, chiar și dintre elevi și profesori ținându-se lanț.
- Publicitate -
Cerc vicios…
"Directorul școlii a insistat să mai rămân, chiar aș mai fi încercat, însă motivul care nu m-a clintit în hotărârea mea a fost atitudinea părinților elevilor-problemă. Vina pentru că odraslele lor se bat ca chiorii la școală o purtau profesorii, ei, cu mine în frunte, erau acuzați că nu au metode didactice pentru a-i potoli, că sunt prea toleranți. Când un copil vine cu briceagul sau cuțitul în buzunar și nu are nicio problemă să le folosească, iar părinții motivează că nu și-au dat seama, când îi explici gravitatea situației, el se scobește în nas și-ți întoarce spatele, iar părinții tot pe tine te reclamă la Inspectorat dacă încerci să-I pedepsești într-un fel, părerea mea e că nu ai ce căuta în învățământ. Mi-am dat seama că în ziua de azi, un profesor neautoritar ajunge preșul elevilor, să-mi fie scuzată dura expresie. Pe mine m-a doborât agresivitatea părinților mai mult decât cea a elevilor".
Cum, în școli, nici regulile nu mai sunt aceleași, iar dacă îndrăznești să ridici mâna la un elev, ți se face dosar penal, atâta timp cât nu va exista o colaborare corectă între părinți, elevi și profesori, tânăra crede că violența din școli va continua să prolifereze.