Chiar dacă legea care permite autorităților locale să opteze pentru eutanasierea câinilor fără stăpân a fost declarată constituțională, multe voci au început o nouă campanie pe marginea acestui subiect. Indiscutabil, consideră cititoarea noastră E. Chebac, niciun om cu suflet nu poate aprecia această măsură drept potrivită, însă având în vedere faptul că s-a ajuns într-o fundătură, din care aproape toată lumea consideră că nu se poate ieși decât printr-o măsură extremă, discuțiile par de prisos. Mai ales că, de când lumea și pământul, omul a sacrificat și sacrifică în continuare, pentru propria hrană, animale care mai de care mai "nobile și prietenoase".
- Publicitate -
"De câteva zile aud numai despre problema maidanezilor, pur și simplu m-am săturat de atâta vorbăraie fără rost. Consider că s-a ajuns într-un punct de maximă ipocrizie, atâta vreme cât există mustrări de conștiință numai când vine vorba de sacrificarea câinilor, iar când se omoară cai, iepuri, căprioare, tot felul de păsări și alte mamifere ca să ne umplem străchinile cu mâncare, nu mai vociferează nimeni. Omul are mulți prieteni printre animale… Clar, nici mie nu-mi place să ucizi câini, dar dacă nimeni nu are o soluție viabilă, mai bine îi lăsăm să ne ucidă copiii, să ne ucidă și pe noi! Cred că este un subiect asupra căruia ar trebui să se mediteze la rece și, mai ales, fără ipocrizie!".