Vineri, 05 Iunie 2026

Duplicat certificat deces. Cum se obține

de Florica ZDRU Vineri, 04 Aprilie 2014 3415 < 1 min citire
Duplicat certificat deces.  Cum se obține
"Am nevoie de o copie de pe certificatul de deces al mamei mele, pentru moștenire. Menționez că decesul a fost acum patru ani. Ce trebuie să fac?" (Irina Ploscă).
v v v
Duplicatul certificatului de deces se eliberează la cerere, oricărui membru al familiei sau altei persoane îndreptățite, care va trebui să prezinte o împuternicire notarială. Având în vedere că solicitarea unui duplicat presupune că decesul a fost deja înregistrat și s-a eliberat deja un certificat de deces, șefa Stării Civile Constanța, Rodica Crăciun, precizează că solicitările se depun exact la Serviciul de Stare Civilă, situat în strada Mihai Eminescu, nr. 20, Constanța. Solicitarea se face pe baza actului de identitate și a unui timbru fiscal în valoare de 4 lei. 
Cei care au nevoie de date suplimentare privind documentele de stare civilă pot solicita informații și la telefon 0241-485193.
De precizat că programul, atât pentru depunerea cererilor, cât și pentru eliberarea duplicatelor de pe certificatele de deces este în intervalul marți - joi, între orele 10.00-12.00. 
Referitor la cetățenii români cu domiciliul în străinătate, aceștia pot obține certificatul de deces ori duplicatul în baza pașaportului sau a cărții de identitate pentru statele membre U.E.
Taguri
Articolul anterior Mare atenție cum incluzi uleiul de măsline în alimentație
Articolul următor Dietă potrivită postului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei