Pe de o parte, legea obligă ca demisia să fie formulată în scris, această formă fiind una de validitate. Cât privește demisia verbală sau tacită, acestea nu au valoare legală. Pe de altă parte, referitor la refuzul angajatorului de a lua act de cererea de demisie a unui angajat, în legislația muncii, nu numai că se prevede expres obligația angajatorului de a înregistra această notificare, dar este reglementată ca fiind contravenție fapta care nu respectă aceste prevederi. Mai mult, potrivit specialistei în probleme de muncă, Manuela Marcu, această contravenție este sancționată cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei: "În astfel de situații, este vorba despre două reglementări favorabile salariaților: prima are rolul de a clarifica obligația, de altfel existentă și înainte de modificarea Codului Muncii, iar a doua, de a recunoaște pericolul social al faptei, considerată un abuz. Este păcat ca din neștiință, angajatul să nu profite de acest atu. Tocmai de aceea refuzul angajatorului de a înregistra demisia dă dreptul salariatului de a face dovada acesteia prin orice mijloace de probă, cu condiția să dispună de ele".
- Publicitate -
Scrisoarea salvatoare
Specialista atrage însă atenția că atâta vreme cât orice mijloc de probă, de regulă, este "selectabil" de către instanțele judecătorești în sensul că acestea nu prea acceptă proba cu martorii salariați pe motivul (probabil, întemeiat) că ei ar putea fi supuși unor presiuni din partea angajatorului pentru a fi părtinitori, cel mai bine este ca angajatul căruia i se refuză demisia să trimită cererea conducerii firmei, printr-o scrisoare recomandată. Desigur, numai dacă angajatorul a renunțat total la preaviz.
