Joi, 04 Iunie 2026

Meniul zilei

de Cuget Liber Vineri, 09 Martie 2012 230 3 min citire
Salată de orez, dovlecei și ardei kapia
Pare ciudat să faci o salată din orez, dovlecei și ardei kapia? Secretul este că nu e tocmai așa. Poți face din aceste trei legume o salată delicioasă, gustoasă, sănătoasă și mai ales hrănitoare. Să nu mai vorbim cât de utilă poate fi și în curele de slăbire, situație în care se află, mereu, cele mai multe dintre femeile planetei.
Ingrediente: 200 g de orez de orice fel, 400 ml de apă, 2 dovlecei mici și cruzi, 2 ardei kapia copți, 2 linguri oțet balsamic, 3 linguri ulei de măsline extravirgin, sare și piper, 6 frunze de busuioc verde.
Mod de preparare: Orezul se tratează la fel ca pentru pilaf, se spală bine și apoi se pune la fiert în apă cu un vârf de cuțit de sare. Vasul, parțial acoperit, se lasă pe foc circa 15 minute, până se absoarbe tot lichidul. Se dă la o parte, dar trebuie avută grijă ca orezul să rămână fierbinte până la definitivarea salatei. În continuare, dovleceii spălați vor fi feliați și la fel se va proceda și cu ardeii copți. Toate aceste legume se pun într-un vas peste care se adaugă sare, piper, oțel balsamic și ulei de măsline. La final, se toacă busuiocul care va da salatei o aromă deosebită și un aspect fresh.
Pui cu roșii
O mâncare delicioasă, ușor de făcut, cu aer mediteranean, unde combinația dintre măsline și aroma roșiilor este perfectă. Ingrediente pentru sașe porții: 6 pulpe de pui, 6 roșii mari, 200 grame măsline, o legătură de mărar, jumătate de lămâie, 4 căței de usturoi, sare după gust. Mod de preparare: Separă ciocănelele de pulpă și pune carnea la prăjit în ulei încins până se rumenește pe toate părțile. Adaugă usturoiul tăiat mărunt, un pahar de apă (sau de vin alb), acoperă cu un capac și lasă puiul să fiarbă înăbușit 20 minute. Dă roșiile prin răzătoarea fină. Rezultă un suc proaspăt de roșii. Într-o tigaie, pune puțin ulei și, când se încinge, adaugă sucul de roșii. Lasă-l să dea într-un clocot, ca să se lege puțin. Adaugă măslinele și câteva felii de lămâie, cu tot cu coajă, în sos. Lasă să fiarbă, maximum cinci minute. Adaugă mărarul tăiat fin, potrivește de sare și piper. Pune și bucățelele de carne de pui în sosul de roșii, completează cu sosul lăsat de pui, acoperă și lasă totul pe foc mic, cinci-zece minute. Mâncarea este un deliciu.
Clătite de post
Ingrediente: 100 g făină, 100 ml sifon, 50 ml ulei, 25 g zahăr, sare.
Mod de preparare: Într-un vas, punem făina și adăugăm treptat apa, ca să nu se formeze cocoloașe, apoi încorporăm uleiul, zahărul și sarea. Turnăm din compoziție cu un polonic într-o tigaie bine încinsă și unsă cu ulei și rotim ca să se întindă uniform în toată tigaia. Procedăm la fel, până terminăm toată compoziția. După ce le-am terminat, întindem puțină dulceață sau marmeladă, apoi le rulăm. Pot fi umplute și ca aperitiv cu varză, urzici, spanac etc. La clătitele de post, lipsa oului face ca foaia să se rupă ușor. De aceea, se fac puțin mai groase.
Taguri
Articolul anterior calendar religios
Articolul următor Remedii împotriva bufeurilor premenstruale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei