Corina Fruntelată recunoaște că stațiunea Mamaia poate rivaliza cu suratele ei europene și apreciază eforturile pentru schimbarea la față a acestei zone cu vechi tradiții în turismul românesc. Ceea ce nu poate înțelege însă este faptul că orașul-mamă,
- Publicitate -
Constanța, se află la exact la polul opus din toate punctele de vedere, lucru care i se pare inadmisibil: "Mamaia mă surprinde plăcut ori de câte ori o vizitez. Sigur, mă supără că și această stațiune ar putea fi sufocată la un moment dat de construcții, dar sper să nu se ajungă totuși până acolo… Una peste alta, este o stațiune frumoasă și bine îngrijită, te poți plimba de la un capăt la altul cu plăcere, pe jos sau cu telegondola, ai ce admira. Mă bucur că turiștii sunt din ce în ce mai mulți. Totuși, Mamaia este o stațiune pentru tineri, îi atrage ca un magnet. Constanța, în schimb, îi magneti-zează pe cei mai în vârstă. Din păcate, deși este oraș turistic, arată groaznic, iar obiectivele turistice sunt degradate…!".
Exercițiu de imaginație
În timp ce Mamaia înflorește, cititoarea noastră constată cu regret că orașul de la malul mării mai are puțin și va concura cu "suratele lui din lumea a treia", lucru care i se pare inacceptabil pentru cea de-a doua urbe a României. În plus, are un sentiment de jenă ori de câte ori vede pliante în care Constanța apare ca oraș turistic. I se pare o sfidare la adresa turiștilor care continuă să ne iubească orașul, așa schimonosit cum este, plin de gropi, mizerie, case în paragină și se tot întreabă de ce a fost abandonat? "Am cunoscut mulți turiști de vârsta mea (eu am 47 de ani), care nu se mai cazează în Mamaia, chiar dacă e frumos. E stațiune de tineret, cu multă viață, muzică… la o vârstă ai nevoie și de liniște în concediu. De aceea cred că zonele turistice ale Constanței trebuie valorificate, nu lăsate în paragină. Sincer, nimeni nu mai crede în promisiunile primăriei, durează de prea mulți ani!".
Supărată pe edilii constănțeni pentru cât de prăfuită și anostă este Constanța, cititoarea noastră le propune un exercițiu de imaginație, lansându-le următoarea întrebare: "Oare cum arată Constanța din telegondolă? Găsiți vreun termen de comparație cu Mamaia?".