"Aș vrea să mă pensionez anticipat și mă interesează dacă pot să depun personal dosarul și de ce acte am nevoie. Mai am încă patru ani și 11 luni până să am dreptul la pensia de limită de vârstă și mi s-a spus că pot să cer pensia anticipată. Vă mulțumesc, Elena Nicolae".
- Publicitate -
v v v
Cererea pentru pensionarea cu cinci ani înainte de termenul legal se depune, potrivit reglementărilor în vigoare, de către persoana care dorește să întrerupă activitatea, atenție, în termen de 90 de zile de la data îndeplinirii condițiilor.
Documente necesare
Dosarul pentru pensionarea anticipată parțială se depune la ghișeul Casei Județene de Pensie și trebuie să conțină următoarele acte: carnetul de muncă (original și copie), carnetul de asigurări sociale (original și copie), toate actele în măsură să ateste vechimea în muncă, adeverința din care să rezulte cu claritate sporurile și adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv sau individual de muncă pentru perioada 1 aprilie 1992 - 1 aprilie 2001, adeverința privind condițiile de muncă speciale și/sau deosebite, evident, dacă este cazul, dovada stagiului de cotizare și o adeverință care să certifice încetarea calității de asigurat. În funcție de situație, se mai pot cere și alte acte prevăzute de lege.