Vineri, 05 Iunie 2026

Medicul de gardă Premenopauza poate duce la îngrășare

de Florica ZDRU Marţi, 29 Mai 2012 700 2 min citire
Premenopauza poate duce la îngrășare
"Am ajuns la vârsta de 48 de ani cu o siluetă frumoasă, cu toate că mă ridicam sătulă de la masă, n-am depășit numărul de kilograme adecvate anilor mei. De vreo trei luni, tot timpul am senzația de foame, deși mănânc la fel ca și înainte, nici mai mult, nici mai puțin. Am fost la doctorul de familie care m-a consultat, mi-a spus că nu am nimic, dar că e posibil să intru la premenopauză, ar cam fi momentul. Mi-e frică dsă nu mă îngraș peste măsură și rog medicul de gardă să mă ajute cu câteva sfaturi. Vă mulțumesc mult de tot" (Violeta Ion).
v v v
Motivele dumneavoastră de îngrijorare sunt justificate, din punctul de vedere al dr. Iuliana Botezatu, medic specialist Phoenix Eastern Medical Center, premenopauza fiind o perioadă destul de dificilă din viața unei femei. Totul, din cauză că produce o serie de schimbări hormonale în organism, care le influențează fiziologic pe femei, mai ales că ficatul nu mai reușește să facă față toxinelor acumulate. De regulă, nu doar la menopauză, ci începând chiar cu premenopauza, femeile duc lipsă de substan-țele care hrănesc ficatul, motiv pentru care acesta trebuie ajutat să funcționeze normal. De aceea, se recomandă o alimentație care să nu depășească 1.200 de calorii pe zi, bogată în salate de crudități, fructe și, mai ales, disociată pe grupe principale de alimente. Adică, proteinele să nu se combine cu maxicarbohidrații, deci ar fi recomandat să nu se consumă carne, lapte, ouă, brânză, cartofi, paste, fasole boabe, orez cu pâine. Ideal ar fi ca fiecare grupă de alimente să fie însoțită de salate generoase de crudități. Se indică peștele și produsele marine drept sursă de grăsimi bune care permit regenerarea ficatului. De asemenea, ceaiul de salvie sau de urzică ajută la amânarea bufeurilor, iar apa caldă cu lămâie stoarsă este un bun antioxidant, la fel de bun ca și ceaiul verde. 
Taguri
Articolul anterior Sărbătoarea de Rusalii în legislația muncii
Articolul următor calendar religios

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei