S-AU SĂTURAT SĂ CALCE ÎN NOROI! Palazu Mare, cartierul Constanței unde timpul a stat în loc!

de Florica ZDRU Vineri, 29 Martie 2013 1836
Cu mici excepții, străzile din cartierul constănțean Palazu Mare sunt neasfaltate și pline de gropi, iar când plouă, devin o mlaștină de colo până colo, spre disperarea localnicilor, care au mari dificultăți de deplasare atât cu mașina, cât și pe jos. Ei atrag atenția autorităților locale că și constănțenii "de la cartier" au nevoie să circule civilizat!
Sătui să tot înoate prin noroaie, locuitorii din cel mai mare cartier al Constanței atrag, din nou, atenția autorităților locale că pietruirea și asfaltarea străzilor este adevărata prioritate pentru comunitatea lor. Pe de o parte, înțeleg că este criză și nu sunt bani, însă starea jalnică a străzilor datează de prea multă vreme. "Nu cerem lux, vrem doar să se toarne asfalt obișnuit, credeți-ne și pe noi, nu mai rezistăm în mocirla asta! E adevărat că zăpada și ploaia ne dau cele mai mari bătăi de cap, dar și când e uscat nu mai facem față la atâtea gropi, mașinile noastre sunt harcea-parcea, mai tot timpul stau prin service!" – ni s-a plâns un localnic, care a insistat să-i păstrăm anonimatul. Curios este că oamenii s-au așezat la rând să-și spună păsurile, însă cei mai mulți ne-au implorat să nu le dăm numele, motivând, laconic: "E mai bine așa!". Și-au exprimat însă speranța că opiniile lor vor apărea așa cum au fost formulate, pentru că își doresc ca odată cu sosirea primăverii, și cartierul lor să se schimbe la față.
"Nu mai răzbim!"
"Mă bucur că se trage cana-lizare, dar după ce plouă, suntem sechestrați în case. Nu mai răzbim!" – ni s-a plâns un bărbat în vârstă de 52 de ani, care se îndrepta spre stația de transport în comun cu o pereche de cizme trase peste pantofi. "Lucrez în oraș, ți-e rușine să ajungi la muncă plin de noroi pe pantofi! Plus că mocirla asta se lipește de încălțăminte, zici că e scotch!".
"Timpul a stat în loc!"
"Se vede cu ochiul liber că străzile noastre sunt necirculabile! Ce-ar mai fi de comentat? Poate doar că pentru noi, timpul a stat în loc!" – ne-a spus un tânăr.
"E prea de tot!"
"Am o soră internată la spitalul de plămâni, plus că se internează periodic pentru tratament. Când plouă, am învățat lecția, îmi trag cizmele peste încălțări. În mileniul trei eu căutam disperată prin magazine cizme! Când e uscat, nu sunt probleme, mă rog, cu excepția gropilor, a prafului... Dar cu zăpezile și ploile din zilele astea, toată mocirla o ducem în spital. La ora de vizite, o femeie de serviciu stă în ușă, cu mopul în mână, ca să curețe după vizitatori. Noroiul ăsta e ca un clei! Am văzut că străzile arată groaznic în tot Palazu, ar putea și ei să asfalteze măcar unde sunt spitale, că se chinuie atâta lume! E prea de tot!" (Dora Marin).
Chinuiți și de maidanezi…
"Străzile sunt cea mai veche durere a noastră, asta ne de-ranjează cel mai tare! Ne tot promit că asfaltează… Dar chinuiți suntem și din cauza maidanezilor, se strâng în haite și atacă. N-avem curaj să lăsăm copiii mici neînsoțiți. Plus că ne-ar trebui și nouă o piață și una-două creșe!" – ni s-a plâns o tânără mamă.
Alți localnici sunt de părere că în cartier trebuie să existe un post de poliție "de sine stătător", întrucât numărul hoților din locuințe, din curți este tot mai mare.
Taguri

Comentează știrea

13 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Anonim
23 aprilie 2013
Schimbarea incepe cu voi

Hoti nu construiesc , hoti fura si fiecare gram de noroi sunt bani care au ajuns in buzunarul lor. Trebuie luata atitudine ,trebuie sa-i dominam si daca este cineva dragut sa-i deranjeze pe domnii "Politisti" de la restaurantul de langa scoala ar fi perfect.

Nike Air Max
1 octombrie 2014
Nike Air Max

[url=http://www.fitflopsonlinesale.com/]Fitflop sale[/url] [url=http://www.cheaprunshoes.org.uk/]http://www.cheaprunshoes.org.uk/[/url] [url=http://www.fitflopsonlinesale.com/]Fitflop shoes[/url] [url=http://www.runshoessale.org.uk/]Nike Air Max[/url] [url=http://www.michaelkorshandbagsoutlet2014.co.uk/producttags.html]http://www.michaelkorshandbagsoutlet2014.co.uk/producttags.html[/url] [url=http://www.airmax90sale-uk.co.uk/]http://www.airmax90sale-uk.co.uk/[/url] [url=http://www.salomonukonline.co.uk/]Salomon running shoes[/url] [url=http://www.kobe-lebronshoes.com/]http://www.kobe-lebronshoes.com/[/url] [url=http://www.michaelkorsbagsukonline.co.uk/]Michael Kors UK[/url] [url=http://www.beatsbydreonlineuk.org.uk/]Beats By Dre solo hd[/url] [url=http://www.mulberryoutletyork2014.co.uk/]Mulberry outlet UK[/url] [url=http://www.lebron-jamesshoes.us/]Lebrons shoes[/url] [url=http://www.cheapnikeairmax2014.us/]http://www.cheapnikeairmax2014.us/[/url] [url=http://www.lebron-jamesshoes.us/]Lebron shoes[/url] [url=http://www.rboutletsale-us.com/]Ray Ban[/url] [url=http://www.lebron-jamesshoes.us/producttags.html]http://www.lebron-jamesshoes.us/producttags.html[/url] [url=http://www.cheaprunshoes.org.uk/]cheap Nike Blazers[/url] [url=http://www.kobe-lebronshoes.com/]Lebron James shoes[/url] [url=http://www.airmax90sale-uk.co.uk/]Nike Air Max 90 sale[/url] [url=http://www.michaelkorshandbagsoutlet2014.co.uk/]Michael Kors purses[/url] [url=http://www.runshoessale.org.uk/]Nike Air Max sale[/url] [url=http://www.beatsbydreonlineuk.org.uk/]http://www.beatsbydreonlineuk.org.uk/[/url] [url=http://www.fitflopsonlinesale.com/]Fitflop[/url] [url=http://www.kobe-lebronshoes.com/]Air Jordan shoes[/url] [url=http://www.cheapnikeairmax2014.us/producttags.html]http://www.cheapnikeairmax2014.us/producttags.html[/url] [url=http://www.karenmillensoutletuk.co.uk/]Karen Millen outlet UK[/url] [url=http://www.cheaprunshoes.org.uk/]cheap Nike Free Run[/url] [url=http://www.salomonukonline.co.uk/]Salomon[/url] [url=http://www.rboutletsale-us.com/]http://www.rboutletsale-us.com/[/url] [url=http://www.runshoessale.org.uk/]Nike Roshe Run[/url] [url=http://www.rboutletsale-us.com/]cheap Ray Ban sunglasses[/url] [url=http://www.mulberryoutletyork2014.co.uk/producttags.html]http://www.mulberryoutletyork2014.co.uk/producttags.html[/url] [url=http://www.cheapnikeairmax2014.us/]Nike Air Max 2014[/url] [url=http://www.michaelkorshandbagsoutlet2014.co.uk/]Michael Kors handbags[/url] [url=http://www.lebron-jamesshoes.us/]Lebron James shoes[/url] [url=http://www.airmax90sale-uk.co.uk/]Nike Air Max 90 UK[/url] [url=http://www.tomsshoes-outletonline.com/]Toms shoes outlet[/url] [url=http://www.kobe-lebronshoes.com/]Kevin Durant shoes[/url] [url=http://www.cheapnikeairmax2014.us/]Nike Air Max 90,Nike Air Max 1[/url] [url=http://www.salomonukonline.co.uk/]Salomon UK[/url] [url=http://www.tomsshoes-outletonline.com/]Toms shoes[/url] [url=http://www.salomonukonline.co.uk/]http://www.salomonukonline.co.uk/[/url] [url=http://www.rboutletsale-us.com/]Ray Ban sunglasses[/url] [url=http://www.airmax90sale-uk.co.uk/]cheap Nike Air Max 90[/url] [url=http://www.michaelkorshandbagsoutlet2014.co.uk/]Michael Kors outlet[/url] [url=http://www.cheaprunshoes.org.uk/]Nike Air Jordan[/url] [url=http://www.beatsbydreonlineuk.org.uk/]Beats By Dre UK[/url] [url=http://www.runshoessale.org.uk/]http://www.runshoessale.org.uk/[/url] [url=http://www.beatsbydreonlineuk.org.uk/]Beats By Dre[/url] [url=http://www.michaelkorshandbagsoutlet2014.co.uk/]Michael Kors[/url] [url=http://www.mulberryoutletyork2014.co.uk/]Mulberry outlet online[/url] [url=http://www.michaelkorsbagsukonline.co.uk/]http://www.michaelkorsbagsukonline.co.uk/[/url] [url=http://www.karenmillensoutletuk.co.uk/]http://www.karenmillensoutletuk.co.uk/[/url] [url=http://www.kobe-lebronshoes.com/]Kobe Bryant shoes[/url] [url=http://www.lebron-jamesshoes.us/]http://www.lebron-jamesshoes.us/[/url] [url=http://www.fitflopsonlinesale.com/]Fitflop Sandals[/url] [url=http://www.rboutletsale-us.com/]Ray Ban outlet[/url] [url=http://www.cheaprunshoes.org.uk/]cheap Nike Air Max[/url] [url=http://www.mulberryoutletyork2014.co.uk/]Mulberry outlet[/url] [url=http://www.tomsshoes-outletonline.com/]http://www.tomsshoes-outletonline.com/[/url] [url=http://www.airmax90sale-uk.co.uk/producttags.html]http://www.airmax90sale-uk.co.uk/producttags.html[/url] [url=http://www.mulberryoutletyork2014.co.uk/]Mulberry outlet york[/url] [url=http://www.michaelkorsbagsukonline.co.uk/]Michael Kors bags UK[/url] [url=http://www.mulberryoutletyork2014.co.uk/]http://www.mulberryoutletyork2014.co.uk/[/url] [url=http://www.lebron-jamesshoes.us/]cheap Lebron shoes[/url] [url=http://www.rboutletsale-us.com/]Ray Ban sunglasses sale[/url] [url=http://www.beatsbydreonlineuk.org.uk/]Beats By Dre studio[/url] [url=http://www.michaelkorsbagsukonline.co.uk/]Michael Kors bags[/url] [url=http://www.cheaprunshoes.org.uk/producttags.html]http://www.cheaprunshoes.org.uk/producttags.html[/url] [url=http://www.runshoessale.org.uk/]Nike Free Run[/url] [url=http://www.michaelkorshandbagsoutlet2014.co.uk/]http://www.michaelkorshandbagsoutlet2014.co.uk/[/url] [url=http://www.karenmillensoutletuk.co.uk/]Karen Millen outlet online[/url] [url=http://www.airmax90sale-uk.co.uk/]Nike Air Max 90[/url] [url=http://www.salomonukonline.co.uk/producttags.html]http://www.salomonukonline.co.uk/producttags.html[/url] [url=http://www.cheapnikeairmax2014.us/]cheap Nike Air Max 2014[/url] [url=http://www.fitflopsonlinesale.com/]http://www.fitflopsonlinesale.com/[/url] [url=http://www.tomsshoes-outletonline.com/]Toms outlet[/url] [url=http://www.karenmillensoutletuk.co.uk/]Karen Millen outlet[/url] Nike Air Max http://www.runshoessale.org.uk/

EscorteDinRomania.ro
7 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

13 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei