Ingrediente pentru patru porții: 125 g unt de arahide, 6 linguri ulei, 3 linguri sos de soia, 2 linguri oțet de vin roșu, o lingură ghimbir, dat prin răzătoare, 2 linguri smântână, 250 g tăiței cu ou, 125 g muguri de fasole, 25 g porumbi mici de lapte, 2 morcovi nu prea mari, curățați și tăiați julien, 125 g fasole verde păstăi, 125 g castravete tăiat fâșii subțiri, 3 fire de ceapă verde, rupte în fâșii subțiri.
- Publicitate -
Preparare: În vasul robotului de bucătărie puneți untul de arahide, patru linguri de ulei, sosul de soia, oțetul și ghimbirul; mixați până ce compoziția devine omogenă, apoi încorporați 75 ml apă fierbinte. Turnați smântâna, amestecați din nou timp de câteva secunde, turnați sosul într-un borcan și lăsați-l să stea la temperatura camerei. Fierbeți apoi tăițeii și mugurii de fasole în apă puțin sărată, scurgeți, clătiți sub jet de apă rece, amestecați cu uleiul rămas și țineți la cald. Mai fierbeți timp de trei-patru minute porumbul, morcovii și fasolea păstăi, tăiată în jumătăți, în apă cu sare, scurgeți legumele și așezați-le, împreună cu tăițeii și mugurii de fasole, pe un platou încălzit în prealabil. Decorați cu fâșiile de castravete, turnați deasupra puțin sos și serviți imediat, cu restul de sos.