Vineri, 05 Iunie 2026

Schimbarea unui produs defect, condiționată de ambalaj?

de Florica ZDRU Vineri, 22 Februarie 2013 440 1 min citire
"Nu mai înțeleg nimic! Te aburesc să cumperi un lucru, iar dacă l-ai nimerit defect, nu știu ce să mai inventeze numai să nu ți-l schimbe. Este legal ca un aparat defect în garanție să nu fie schimbat pe motiv că n-ai păstrat ambalajul în care l-ai primit la vânzare? (Liana Măgură).v v v
Fiți vigilenți. Din păcate, există comercianți care condiționează repararea sau schimbarea unui produs defect, culmea, aflat încă în garanție, de prezentarea ambalajului inițial. Potrivit Protecției Consumatorului, această pretenție, chichiță, cum vreți s-o numiți, nu este nici legală, nici justificată și nici nu poate să anuleze garanția produsului.
Obligații. Așadar, ori de câte ori sunteți puși în situația de a schimba un produs defect aflat în perioada de garanție, să aveți în vedere că în termen de 15 zile de la primirea acestuia, comerciantul este obligat să-l aducă în stare de bună funcționare. Pentru asta, va trebui să vă adresați comerciantului și nu service-ului. De asemenea, consumatorul poate solicita înlocuirea sau repararea produsului, legea neprecizând însă și restituirea contravalorii acestuia. Din păcate, dacă se constată o manipulare defectuoasă a respectivului produs, există posibilitatea pierderii garanției, însă toate aceste lucruri trebuie dovedite.
Sfaturi: Potrivit reglementărilor privind protecția consumatorului, pentru orice obiect de folosință îndelungată, comerciantul trebuie să ofere pe lângă documentul de cumpărare (factură), un certificat de garanție și manualul cu instrucțiunile traduse în limba română. Pentru aceste produse, comerciantul are obligația să ofere o garanție de cel puțin doi ani, iar pentru întreaga perioadă de garanție, producătorul este obligat să asigure piese de schimb, chiar dacă nu mai produce acele piese. Apoi, predarea produsului defect nu trebuie făcută… pe vorbe, ci pe bază de proces-verbal, din care să reiasă în ce constă defecțiunea și data de predare-primire. 
Taguri
Articolul anterior Ajutoarele primăriei bagă zâzanie între constănțeni
Articolul următor Valoarea fondului de rulment nu e la mâna președintelui

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei