"Eu mi-am depus demisia, pentru că mi-am găsit de lucru în altă parte. Cu toate că toți colegii care au plecat înaintea mea au fost obligați să stea în preaviz, mie mi s-a pus în vedere să plec imediat. Mi-ar fi convenit să stau încă 15 zile de preaviz, din cauză că la noul loc de muncă mi-am anunțat prezența de la 15 septembrie. Nu e un drept al meu acest preaviz?" – întreabă Ana L.
- Publicitate -
v v v
Doamnă Ana, potrivit specialistei în probleme de muncă, Mihaela Crivea, de regulă, momentul încetării contractului individual de muncă ar trebui să coincidă cu data la care expiră termenul de preaviz. Însă, contractul individual de muncă poate să înceteze și la data renunțării totale ori parțiale de către angajator la termenul de preaviz, situație în care s-ar părea că vă aflați și dumneavoastră.
Cât privește termenul de preaviz, acesta este cel convenit de părți în contractul individual de muncă sau, după caz, cel prevăzut în contractele colective de muncă aplicabile. De precizat că perioada de preaviz nu poate fi mai mare de 20 de zile lucrătoare pentru salariații cu funcții de execuție și de 45 de zile lucrătoare pentru salariații care ocupă funcții de conducere.