Medicul de gardă Simptomele gutei

de Florica ZDRU Joi, 31 Ianuarie 2013 616
"Guta se moștenește? Se poate confunda această boală cu reumatismul sau are semne clare? Mama s-a trezit cu picioarele roșii, dureri mari și refuză să meargă la doctor până nu se face mai cald afară, asta e problema care m-a obligat să vă deranjez!" (Cristela Danciu).

v v v
Dacă se întâmplă să vă treziți cu picioarele roșii, umflate și cu dureri atroce la cea mai mică atingere a acestora, potrivit dr. Sibel Demirgian, medic primar recuperare, medicină fizică și balneologie în cadrul Clinicii Homeomed, ar putea fi cel dintâi semnal dat de gută sau de o formă de artrită a gutei. Localizate la nivelul articulațiilor, durerile provocate de gută nu le iartă nici pe femei, însă, de regulă, bărbații prezintă un risc mai mare de a face gută comparativ cu femeile (în general, la femei, guta se declan-șează după instalarea menopau-zei). Din fericire, guta răspunde la tratament, cu condiția ca boala să fie luată în serios de la primele semne, fără a încerca automedi-cație pentru calmarea durerilor sau chiar autodiagnosticarea.
Simptome
Din păcate, aproape în toate cazurile, simptomele bolii apar pe nepusă masă, în special în timpul nopții, fără alte semne prealabile. Iată care sunt principalele forme de manifestare ale gutei: durere puternică la nivelul articulațiilor (este afectată, în special, articulația degetului mare al piciorului, dar se poate extinde și la articulațiile piciorului, la gleznă, mâini și încheieturi. Netratată, durerea poate să persiste de la cinci la zece zile, acest interval fiind considerat critic, apoi, durerea trece). Un alt simptom al gutei este înroșirea și inflamarea zonei afectate.
Factori de risc
Un motiv este clar – guta se instalează după ce cristalele de acid uric se adună în jurul încheieturii, provocând inflamare și durere din ce în ce mai puternică în zona respectivă. Ca și factori de risc ce determină creșterea nivelului de acid uric în organism se evidențiază: un consum excesiv de alcool, alte afecțiuni precum hipertensiunea, diabetul, nivelul crescut de grăsimi și de colesterol din sânge; folosirea anumitor diuretice, de regulă pentru scăderea tensiunii arteriale; antecedente în familie; vârsta și sexul (femeile sunt predispuse la gută după 50 de ani, iar bărbații între 40-50 de ani).
Doamnă Danciu, recomandarea medicului este să vă prezentați la un specialist, pentru un diagnostic de certitudine, dar și pentru a afla ce regim alimentar și de viață va trebui să adoptați, în cazul că aveți, într-adevăr, gută. 

Taguri

Comentează știrea

yttttttttttttr
6 iunie 2013
rthhhhhhhhy

yrrrrrrrrrrrrr

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei