Termenul pentru declararea nașterii copilului

de Florica ZDRU Marţi, 20 August 2013 59
"Fiica mea a născut, soțul are niște probleme și va lipsi un timp din localitate. Nu a apucat să-și înregistreze copilul nou-născut la Starea Civilă și întrebăm în cât timp după naștere este obligatorie declararea unei nașteri? Cu mulțumiri, R. Gheorghe".
15 zile de la naștere!
Într-adevăr, reglementările în vigoare presupun respectarea unui termen în interiorul căruia să se facă înregistrarea nașterii copilului la Oficiul de Stare Civilă. Acest termen este de 15 zile de la data nașterii
Cât privește locul unde trebuie să se facă înregistrarea nașterii copilului, acesta este primăria municipiului, orașului sau a comunei în a căror rază administrativă și teritorială a avut loc nașterea.
Documente necesare. Pentru înregistrarea nașterii este nevoie de o declarație verbală a oricăruia dintre părinți și de următoarele documente: certificatul medical constatator al nașterii, cu număr de înregistrare și sigiliul unității sanitare, semnătura și parafa medicului; certificatul de naștere și actul de identitate al mamei și al declarantului, dacă nașterea nu este declarată de mamă și certificatul de căsătorie al părinților copilului, dacă sunt căsătoriți. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei