VOX POPULI Urinează unde nimeresc, sub ochii copiilor

de Florica ZDRU Sâmbătă, 10 Aprilie 2010 1201
Nu este vorba de practici de… urgență, ocazionale, ci despre obiceiurile cotidiene ale celor care consumă alcoolul cumpărat de la chioșcurile comerciale din zona Badea Cârțan, spre disperarea locatarilor care nu înțeleg de ce Serviciul de Poliție Comunitară nu stopează acest flagel. l "Am cumpănit mult până când m-am hotărât să mă adresez ziarului Cuget liber. Este o chestie rușinoasă, e adevărat, dar o suportăm de prea multă vreme și nu mai merge. Avem copii, ne străduim să-i educăm bine, iar ei ies în fața blocului și văd lucruri care-i pun în încurcătură. Și mai încurcați suntem noi, părinții, care nu știm cum să le explicăm copiilor că oameni în toată firea cumpără băutură de la chioșcurile de pe platoul din zonă, apoi o beau chiar în fața chioșcurilor și, după ce se îmbată, își fac nevoile fiziologice pe unde apucă. Iar… sportul ăsta e practicat zilnic" – ni s-a plâns I. Andrei, care nu are nimic împotriva activităților comerciale în sine. Ceea ce-l deranjează atât pe el, cât și pe ceilalți locatari din zona blocurilor K8, K9, BC7, BC8, BC9 este că de când se întâmplă aceste lucruri, nu a văzut niciodată ca vreun reprezentant al Poliției Comunitare să ia vreo măsură pentru descu-rajarea acestei practici. l "Eu înțeleg că este criză și comerțul nu mai merge așa de bine, de aceea se bagă băutură la orice dugheană. Totuși, ar fi indicat ca alcoolul să nu se vândă la orice fel de chioșc. Sau dacă tot se vinde, ar fi bine ca patronii chioșcurilor să nu mai permită bețivilor să deschidă sticlele în jurul chioșcurilor. Să se ducă și s-o bea la ei acasă și să nu ne mai terorizeze cu nesimțirea și mizeria lor" - este de părere bunica unui băiețel de trei ani, care ne-a mărturisit că atunci când își scoate nepoțelul în fața blocului se teme că o să urineze cineva lângă el, cum s-a întâmplat de câteva ori. l "A venit vremea frumoasă, iar la intrarea în blocurile noastre miroase a WC. E îngrozitor să tot vezi bețivi urinând pe pereții blocurilor sau chiar în scările lor, în spatele chioșcurilor, ziua în amiaza mare, sub ochii tuturor celor care circulă în zonă. M-am luat odată de un bețiv și, ca să mă pună la punct, a urinat pe o mașină parcată în apropiere. Cred că polițiștii comunitari ar trebui să aibă pe agenda zilnică această problemă și să o rezolve măcar de acum încolo. Nu este permis ca acest WC în aer liber să funcționeze în continuare!" (L. A., 41 ani) l T. Damian (53 ani), apreciază acțiunile agenților Poliției Comunitare, știe că ele sunt puse în slujba cetățeanului, însă și-ar dori ca și acest "obiectiv să fie în atenția lor, căci este rușinos ca spații publice să devină WC-uri la discreția bețivilor!". l "O dată m-am luat de un bețiv care urina în scara blocului, însă turbulentul a vrut să mă lovească. Am luat-o la trap pe scară și toată ziua nu am mai ieșit din casă. Îi rog respectuos pe cei care au această obligație să ne elibereze de povara asta!" (S. G., 56 ani). Locuitorii din această parte a orașului sunt siguri că situația nu este deloc singulară, de aceea, cu atât mai mult consideră că autoritățile trebuie să intervină, astfel încât zona "să nu mai fie un focar de infecție alimentat de euforicii care își fac veacul pe aici".
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei