De ce există Consiliul Județean mai degrabă decât nimic?

Este o întrebare esențială, în condițiile în care Consiliul Județean (CJ) nu a plătit salariile angajaților din instituțiile de cultură nici până astăzi.

Atunci când realitatea nu ține cu tine, când evidențele nu-ți sunt deloc favorabile și când ceea ce-ți dorești, sau măcar ce ți se cuvine nu-ți este dat să-ți revină, îți spui, cu o auto-ironie ușor forțată: "important e să-ți imaginezi". Acesta este, probabil, și mesajul CJ, care mizează pe forța imaginativă a personalului din instituțiile de cultură pe care le administrează. Se pare că defectuos, din moment ce angajații din cultură nu și-au mai luat salariile de pe 7 mai, data obișnuită de primire a remunerației. Important e ca angajații să-și imagineze că totul e bine. Dar nu e.

Conform reprezentanților CJC, ultima zi de primire a salariilor este de 15 ale lunii. Și cum nu mai e 15 de vreo patru zile, și angajații din cultură încă nu și-au primit salariile, se pare că mesajul anti-panică al CJ nu mai este valabil: "Cu siguranță, angajații își vor primi salariile până pe 15", ne spunea, săptămâna trecută, Cristinel Dragomir, vicepreședintele CJ.

"Facem pariu că mâine artiștii constănțeni nu vor primi salariul?", ne transmitea, pe 14 mai, pe adresa redacției "Cetățeanul Georgescu", angajat al unei instituții de cultură. Dacă am fi mizat pe cuvântul Consiliului Județean (dacă), am fi pierdut, cu siguranță.

Chiar dacă salariile actorilor sunt derizorii, pasiunea pentru scenă le-a generat întotdeauna acestora capacitatea de a merge mai departe, trecând peste ratele la bănci sau peste problemele de sănătate pentru a nu-și dezamăgi publicul. Niciun spectacol nu a fost amânat pe motiv de neplată a salariilor, niciun actor nu a ieșit în stradă pentru a face greva foamei. Păstrându-și demnitatea, ei continuă să rămână același reper important pentru public și să țină piept realității nu tocmai favorabile. Totuși, pasiunea și abnegația nu pot ține loc banilor la nesfârșit. E nevoie de puțin pentru a putea supraviețui. Dar ce se întâmplă când chiar și "puținul" dispare? Nu mai rămâne nimic.