Supărăm pe mulți, doar prezentând realități de necontestat. Cartiere ale Constanței aflate în paragină, parcuri transformate în gropi de gunoi, clădiri care stau să cadă - toate sunt adevăruri palpabile. Nu imagini prelucrate în Photoshop, ci ruine pe care le putem atinge și gunoaie care ne mută nasul.
Unul dintre cititorii noștri, care și-a dovedit de-a lungul timpului, prin postări numeroase pe site-ul Cuget Liber, atât credința față de stăpânul său, Mazăre, cât și abjecția caracterului, ne reproșa, zilele trecute, în contextul unui articol care arăta în ce fel este prezentă țara noastră în mediul online, că dăm în ziar poze cu gunoaie și clădirile gata să cadă din peninsulă, stricând, astfel, imaginea României!!!
Asta mi-a adus aminte de epoca de tristă amintire, când era întrecere în declarații la hectar, când se realizau planurile cincinale în trei ani și jumătate, când "Cântarea României" era singurul adevăr, pus în versuri, iar iubiții conducători ne erau tată și mamă blânzi și iubitori. Pe vremea aceea, presa avea rolul de a proteja instituțiile statului comunist și de a înfățișa în culori plăcute, asortate, realizările și "realitățile" de zi cu zi.
Este un rol jalnic pe care o parte a presei zilelor noastre l-a redescoperit, după câțiva ani de entuziasm generat de libertatea de expresie câștigată la 22 decembrie 1989.
N-o să vedeți în oficiosul administrației locale și nici în alte publicații obediente imagini ca cele pe care noi le prezentăm, din simplul motiv că, pentru ziariștii care lucrează acolo, realitatea crudă nu există, ea trebuie să apară machiată și parfumată pentru a proteja autoritățile Republicii Mazăre.
Nu există pentru că nu vor stăpânii lor, care încearcă să impună ochelari de cal tuturor. Când am inaugurat rubrica "Mizeriile Constanței" (pe care o vom relua în curând), m-a abordat, nervos, Edi Martin, care încerca, jucând indignarea, să mă convingă de faptul că ceea ce fotografiase omul nostru câteva zile înainte era o invenție și că singura modalitate de a-l convinge de veridicitatea pozelor ar fi fost să chem Polarisul să facă o constatare la fața locului. Păi ar trebui să o ținem tot într-o constatare și… la ce bun? Până la urmă, oamenii văd imaginile atât în ziar, cât și pe stradă și pot aprecia prin propriile simțuri dacă sunt sau nu trucate.
Doar nu toată lumea își pierde uzul rațiunii la vederea dosurilor dansatoa-relor de samba, jeturilor din fântânile arteziene, fleacurilor scumpe din City Mall, mașinilor de epocă și costumului de Al Capone/James Bond al primarului, puiului și uleiului lunar oferite de pomană - toate acestea fiind aparențe menite să ascundă realitatea tristă a Constanței zilelor noastre.
Gunoiul despre care vorbea cititorul nostru măzărist există și pute, ruinele din Peninsulă își impun prezența inclusiv sutelor de turiști care vin în Portul Constanța pe nave de croazieră și sunt conduși pe străzi unde oricând poate să-ți pice o cornișă în cap, spre muzeele Constanței. Ideea e nu să arătăm lumii doar ce ne convine și să pitim restul, ci să facem în așa fel încât să ne convină să arătăm totul. Și să investim banii în chestii de substanță, nu să cheltuim în neștire pe fițifanțuri care să abată atenția de la mizeria generală.
- Publicitate -
