Baletul constănțean rămâne o mare enigmă, spectacolele sunt anunțate cu doar două-trei zile înainte de reprezentație, premiera ba este, ba nu este, ba se repetă, ba se pleacă în turneu, ba se amână, ba nu se mai amână. Deși se află sub aceeași căciulă, dincolo, la simfonic și operă, lucrurile sunt foarte clar stabilite și organizate, cu mult timp înainte, chiar și o lună.
- Publicitate -
De parcă nu ar fi în același teatru, compania de balet pare stat în stat și noroc cu balerinii de la care mai afli ce se mai repetă și când se joacă. În rest, comunicarea către presă este foarte anapoda, comunicatele vin rar și greu, pe ultima sută de metri. Ceea ce trădează, de la o poștă, dezorganizarea chiar din sânul companiei.
Un comunicat de presă din partea companiei de balet venit cu câteva zile în urmă ne anunța, printre altele, o ultimă reprezentație din acest an, la Constanța, a spectacolului "Spărgătorul de nuci", înainte de plecarea în turneu, un alt spectacol la Medgidia, susținut vinerea care a trecut, dar și o avanpremieră a baletului "Cenușăreasa", în regia lui Călin Hanțiu, "la începutul lunii decembrie". Aici depinde de fiecare, să dibuiască când este, să comunice telepatic cu cei de la teatru ca să afle când se joacă marea premieră.
Duminică seară, după ora 19, secretarul artistic al companiei de balet "Oleg Danovski" mă sună să mă întrebe foarte impacientat unde sunt și să mă grăbesc spre teatru, pentru că a început deja, de la ora 19, avanpremiera noului spectacol "Cenușăreasa". În acea secundă ar fi trebuit să fug precum vântul și gândul să răspund unei invitații făcute cu mult peste ora de începere a reprezentației. Să lași totul baltă în acea secundă și să te execuți, pentru că este un spectacol extraordinar.
Nu știu cum a fost, mi s-a spus că îl mai pot vedea după ce se întorc balerinii din turneu. Însă îmi este clar că, din ceea ce a fost odată această companie la capitolul promovare, s-a ales praful. Și se mai miră de ce în sală sunt numai familii ale balerinilor și prieteni apropiați ai celor care lucrează în companie.
Altfel, când îi tragi de mânecă și le spui că au greșit și că mai au de lucrat la anumite lucruri, cei de la teatru știu repede să sune, pentru că tot ceea ce fac ei este perfect, nimeni nu are voie să îi atingă cu un deget. Nu discut aici despre munca celor care joacă efectiv pe scenă, pe care îi admir sincer pentru efortul depus și pentru că au mai rămas la "Oleg Danovski". Dar e păcat, mare păcat că această muncă a lor nu este pusă corect în valoare. Iar exemplul de duminică seară este elocvent. Jucați voi, pentru voi!
