"Veniți de luați lumină!", au spus preoții de la Catedrala Sfântul Nicolae din cartierul Km 5, în noaptea Învierii. Cu toate acestea, cea mai importantă noapte a creștinismului a fost transformată de mai marele acestei biserici într-o adevărată afacere. Credincioșii care au venit la slujbă au luat lumină, iar apoi s-au îndreptat ca să ia și pască.
- Publicitate -
De mic copil, știu că pasca este gratuită, dar există obiceiul ca, pentru ajutorarea bisericii, fiecare să pună atâția bani cât îl lasă sufletul și, mai ales, portofelul.
Nu sunt o habotnică, însă mărturisesc că atunci când timpul îmi permite mai trec pe la biserică. Și nu cred că obiceiurile s-au schimbat.
Totuși, se pare că la Catedrala Navigatorilor, așa cum este cunoscută cea din Km 5, regulile sunt altele.
Am trecut cu vederea faptul că, în Postul Paștelui, la această biserică, pentru citirea colivelor existau taxe clar stabilite, dar destul de consistente. Mi-am zis că un singur tată am avut, că el mi-a oferit tot ce a fost mai bun atâta timp cât a trăit și că merită oricât pentru ca preotul să-i citească pomenirea.
Totuși, ceea ce s-a întâmplat la această biserică în cea mai sfântă noapte a anului mi-a lăsat un gust amar și am înțeles de ce tinerii preferă să se ducă în cluburi în loc să vină la Înviere.
Pasca, pâinea aceea care simbolizează trupul Domnului, avea și ea un preț standard, de cinci lei pachețelul, și nimeni nu putea lua până nu cotiza cu suma respectivă.
Cei care au avut mai puțini bani în buzunar au fost nevoiți să se ducă acasă și să completeze, apoi s-au întors la biserică și au dat atât cât s-a cerut.
Alții au pus mână de la mână pentru strângerea celor cinci lei și au împărțit frățește pasca primită.
Totuși, au existat și credincioși care au considerat acest ordin bătaie de joc la adresa creștinilor și au cerut socoteală preoților care nu mai erau de găsit. Aceiași preoți care, în urmă cu mai mulți ani, au fost implicați într-un scandal de proporții după ce s-au luat la bătaie chiar în curtea bisericii.
Întâmplarea din noaptea Învierii m-a făcut să-mi dau seama că timpurile nu s-au schimbat prea mult și că IUDA încă există, din moment ce trupul Domnului este vândut în biserici, și asta chiar la îndemnul unor preoți care nu au frică de Dumnezeu.
Aș mai putea spune că o astfel de practică nu este o bătaie de joc doar la adresa credincioșilor, ci chiar față de creștinism în sine. Mă gândesc că, poate, la anul se va pune taxă chiar și pe lumina din noaptea Învierii Domnului, dacă cineva nu va lua o măsură pentru corectarea unei asemenea situații, fără precedent, care pune într-o lumină proastă religia, biserica și mai ales preoții.