Furioși pe maniera de arbitraj, fanii Farului l-au luat la întrebări după meci pe Vasile Avram, membru în Comisia Centrală a Arbitrilor, tatăl lui Marius Avram.
- Publicitate -
În momentul în care au coborât de la oficiala stadionului "Farul", atât oficialul CCA, cât și președintele ardelenilor, Iuliu Mureșan, au fost contestați de spectatorii nervoși. "Pe voi când vă arestează?", "La DNA cu voi!", "Hoților!", au strigat fanii, huiduindu-i pe cei doi.
Vasile Avram este o persoană contestată în fotbalul românesc. Fostul șef al arbitrilor, Ion Crăciunescu, l-a acuzat, recent, că intervine la observatori pentru a-i da note mari fiului său Marius.
De asemenea, gurile rele susțin că Vasile Avram este un apropiat al clubului Dinamo, prin prisma funcției pe care a îndeplinit-o, de consilier al fostului ministru al Turismului, Dan Matei Agaton, membru în Consiliul de Administrație al clubului din Ștefan cel Mare. Influența de care s-ar bucura Vasile Avram în fotbal și în arbitraj ar fi fost unul dintre motivele pentru care ar fi clubul din Ștefan cel Mare l-ar fi cooptat printre apropiații săi, se mai zvonește.
Nu în ultimul rând, Vasile Avram este unul dintre foștii arbitri ai căror copii au devenit și ei "cavaleri", Marius central la lotul A, Valentin asistent la lotul B. Promovările și susținerea de care s-ar bucura cei doi sunt contestate, iar scandalurile legate de înălțimea lui Marius au făcut carieră.