Moto: "Iubesc omenirea dar, spre marea mea surpriză, cu cât iubesc mai mult omenirea în general, cu atât iubesc mai puțin oamenii în particular ca indivizi". Dostoievski, "Frații Karamazov"
- Publicitate -
His Majesty, Senatorul! Sau, după caz, Deputatul. Uneori, nici măcar atât. Doar candidatul, aspirantul, încă visătorul. Cam așa sunt pre-zentați cei care, scoși de la naftalină din cuferele mirosind a vechi ale politicii românești țopăie acum în linia întâi pentru a se înscrie în cursa alegerilor parlamentare. Și asistăm, cu stupoare și un soi de tristețe, la gălăgia narcisistă care se creează în jurul pigmeilor, acești candidați slab înzestrați de la mama natură în ale discursurilor și argumentărilor. Mi se pare dezarmant faptul că, la aceste alegeri generale, candidează, printre alții, pseudopoliticieni din gura cărora cu greu scoți o declarație care să nu fi fost minuțios creionată dinainte. Mi se pare deprimant să-i asculți pe oamenii ăștia cum se screm să-și înșire, în stânga și-n dreapta, extraordinarele lor calități, nemaiîntâlnitele talente, incontes-tabilele merite.
Personal, nu cred că uninominalul va reforma din temelii proiectul politic autohton (asta în cazul în care un astfel de proiect chiar există). Nu am încredere în candidații spilcuiți, proaspăt ieșiți din cutie și asta pentru că sunt convinsă că vor practica, cu aceeași dare de mână și cu aceeași nesimțire, politica de mișmaș.
Cum naibii să votezi un "politician" care nu știe să "vorbește"? Cum să ai încredere într-un individ care, timp de patru ani (cazul unora dintre cei care vânează deja un al doilea mandat) a sforăit în fotoliile moi din catifea și care, dacă ai "îndrăzneala" de a-l întreba despre inițiativele
legislative, începe să-ți vândă povești în care nici măcar el nu crede?! Și ți-e rușine de discursul lui sărac, mediocru, limitat…
Nu-mi hrănesc iluziile cu privire la noul sistem de vot, pentru că avem toate șansele ca, vrăjiți de imaginile la care candidații vor asuda (sau nu) din greu în timpul campaniei, să desemnăm, pentru a ne reprezenta în parlament, aceiași semidocți infa-tuați, aceiași papagali care votează orice, doar, doar s-or pune bine cu cine trage sforile. Totodată, nu mă amăgesc că, poate, cine știe?!, gândirea pe termen lung "locuiește", și ea, la "mansarda" politrucilor noștri. No way! Uninominalul, așa mixt cum se pare că va funcționa acum, nu se pogoară, în niciun caz, ca un înger care primenește gașca politică autohtonă. Specialitatea asta de vot e "gătită" în mod expres pentru partidele la care se remarcă, din ce în ce mai des, lipsa unei identități ideologice precise, pentru bufonii băgați în față și susținuți de formațiunile din care provin din motive pe care nici nu vreau și nici nu pot să le înțeleg.
Până la urmă, cel mai trist e prețul plătit de un electorat care și-așa a pierdut multe dintre motivele care-l împingeau spre urna de vot. Din zarva "delicioasă" alimentată în jurul histrionilor care candidează, oamenii nu vor mai înțelege mare lucru. Atâta doar că nici măcar că "dincolo era mai ieftin" nu mai pot spune. Indiferent de oferta partidelor, de candidații băgați la înaintare, prețul plătit de alegători e mare, mult prea mare: eternele dezamăgiri, previzibila lehamite și mai ales o scârbă fără margini în fața vânzătorilor ambulanți de mandate. E scump, domne, scump! Parcă prea scump și prea mult umor negru pentru niște demnitari care, înainte de toate, ar trebui să vorbească în numele nostru.
Una peste alta, dacă politica, privită unitar dă, când și când (extrem de rar, e drept), semne de însănătoșire, politicienii, analizați "la bucată", vin să-mi confirme faptul că, în fața dramelor cotidiene ale oamenilor, rămân indiferenți. Chiar dacă se prefac că nu le observă, durerile muritorilor îi privesc și pe ei. Și chiar dacă ele vin de pe tărâmuri în care și-a rupt foamea gâtul…
