Acasă, micuțul se simte iubit, în siguranță. Într-o colectivitate însă, trebuie să se descurce de unul singur: să mănânce, să se ducă la toaletă, să se dezbrace de hăinuțe și să adoarmă fără bunica care-i citește povești. Trebuie să respecte drepturile celorlalți copii.
- Publicitate -
Toți părinții se întreabă cum va reacționa copilul în prima zi la creșă, la grădiniță și la școală. "Va mânca singurel? "Dacă-l doare burtica?, "Va plânge?" – sunt numai câteva întrebări pe care orice părinte și le pune. Copiii sunt diferiți, prin urmare au și reacții diferite față de lumea înconjurătoare.
Copiii care se exprimă bine și sunt obișnuiți să pună în cuvinte propriile trăiri și gânduri, vorbesc despre "Cum va fi la grădiniță/școală" înainte de începutul acesteia. Mulți dintre ei se joacă "de-a grădinița" sau "de-a școala și astfel se obișnuiesc cu ideea a ce va urma.
Alții încearcă să anticipeze și pun întrebări cum este educatoarea, dacă au voie să se joace, când vine mami să-l ia de la creșă sau de la grădiniță.
Foarte importantă este însă și atitudinea părinților și a celorlalți cunoscuți față de școală. Sunt părinți care își amenință copilul cu grădinița sau cu școala: "Vezi tu ce-ai să pățești când vei merge la școală!", "La grădiniță va trebui să mănânci tot că altfel vei fi pedepsit" etc. Astfel de glume vor avea o influență asupra a ceea ce simte micuțul în noul mediu.
Un alt aspect important este reprezentat de modul în care copilul și-a petrecut timpul până atunci și cu cine. Pentru copiii care au stat doar cu mama până la grădiniță schimbarea va fi foarte mare. Pentru cei care sunt obișnuiți și cu alte persoane, care au rămas fără părinți împreună cu alți adulți și copii, noutatea situației nu va fi atât de mare.
De obicei copiii plâng în primele zile atunci când se despart de părinți la poarta creșei sau a grădiniței. Alții sunt foarte încântați în primele zile de noile jucării pe care le oferă creșa sau grădinița, pentru ca entuziasmul să dispară după un timp. Psihologul Anca Pietraru spune că atât plânsul la despărțire cât și reacții de genul: "Nu mă mai duc la grădi, nu-mi place!" sunt normale și dispar după trecerea perioadei de acomodare. Însă, părinții trebuie să se îngrijoreze dacă micuțul începe să vomite, refuză să mănânce dimineața, nu mai are somn sau are coșmaruri, începe să se bâlbâie. În cazul acesta, este bine să se ceară sfatul unui specialist.
Înainte de a merge la grădiniță sau la școală, încearcă să participi cu micuțul la o oră de curs, descrie-i cum decurge o zi la creșă sau la școală, citește-i povestioare amuzante cu prima zi, spune-i cum te-ai simțit tu atunci când mama te-a lăsat în ușa școlii sau a grădiniței și cum te-ai acomodat, cum ți-ai făcut prieteni noi.