Povestea statuii lui Ovidiu a fost readusă în atenția constănțenilor de matematicianul Oana Cornescu, printr-o colecție de cărți poștale. Medaliată cu aur, colecția surprinde întâmplările legate de amplasarea acestui simbol în Constanța.
- Publicitate -
Constănțenii datorează statuia lui Ovidiu prefectului Remus Opreanu, care, în anul 1879, când Dobrogea a revenit la administrația românească, a propus ca urbea să aibă o statuie reprezentativă. S-a hotărât că cea mai potrivită ar fi statuia marelui poet latin Ovidiu, o personalitate marcantă din antichitate. Cum poetul a fost exilat la Tomis și a vorbit în scrierile sale despre aceste meleaguri, administrația locală din acea vreme l-a contactat pe sculptorul italian Ettore Ferrari. Astfel, după opt ani, statuia lui Ovidiu era inaugurată la Constanța. Autorul sculpturii este cel care a realizat și statuia lui Heliade Rădulescu la București.
Interesant este faptul că sculptorul Ferrari trebuia să facă sculptura lui Ovidiu mai întâi în Italia, la Sulmona, orașul de naștere al poetului, dar evenimentele din acea perioadă au împiedicat realizarea proiectului.
În anul 1925, povestește Oana Cornescu, o replică identică a fost montată și la Sulmona, orașul natal din Italia. Oana Cornescu deține cărți poștale și cu statuia de la Sulmona: "Cărțile poștale sunt dovada că statuia noastră este identică cu cea de la Sulmona și este amplasată în Piața 20 noiembrie". Statuia se află pe un soclu de marmură albă, pe care este în-crustată o placă cu un text din "Tristele".
Bulgarii doreau să o topească
Prima dată, statuia reprezentativă a Constanței a avut un alt amplasament. Dacă inițial a fost amplasată în apropierea Moscheii Carol, statuia lui Ovidiu a mai avut și câteva aventuri în anul 1916. A fost dărâmată de bulgari, care doreau să o topească și să ia bronzul, drept pradă de război. Nemții, cu o altfel de viziune asupra culturii, au intervenit și au pus statuia la loc. Arhitectul Victor Ștefănescu, cel care a proiectat Palatul comunal - Primăria din Constanța, amplasată pe locul actualului Muzeu de Istorie Națională de Arheologie (MINAC), a sugerat că locul cel mai potrivit pentru statuie era chiar în fața muzeului. Astfel, după 1919, statuia a fost scoasă din subsolul Primăriei și mutată în locul în care se află și astăzi. Toate peripețiile statuii sunt surprinse de cărțile poștale adunate de Oana Cornescu, care pot fi vizionate la MINAC.
Depozitată în vecinătatea unor saci cu lână
Doina Păuleanu, autorul volumelor Constanța 1878 - 1928, prezintă povestea statuii. Criticul de artă subliniază că pe Ovidiu în bronz îl datorăm primul prefect, Remus Opreanu.
"Acest ținut sălbatic, nepopulat și fără apă… ținutul nimănui, nu este deloc ținutul nimănui… e un ținut care, în multe privințe, are niște semnificații fundamentale pentru revenirea teritoriului la țară: creștinismul și Ovidiu", subliniază Doina Păuleanu în volumul său.
Este principalul motiv pentru care s-a hotărât ridicarea a două monumente: catedrala și statuia lui Ovidiu.
Ziarul "Farul Constanței" informa, în data de 12 februarie 1883, cum s-a organizat un bal cu tombolă "în folosul Ridicărei Statuei lui Ovidiu în acest orașu. Sala din Hotel Englitera era plină de public la orele 10. Societatea Constanței a respuns la apelul ce i s-a făcut, plină de dorință de a vedea orașul înzestrat cu statua marelui poet latin".
Tot potrivit aceluiași cotidian, se anunța că, în urma tombolei, s-au strâns 1.841 lei. Cum fondurile n-au fost suficiente, în septembrie 1884, drumul statuii spre Constanța este întrerupt la Cernavodă. Aici, staționează pentru o scurtă vreme în magazia nr. 7 din port. Din splendorile Romei, via Tomis, Ovidiu ajunge să fie depozitat în vecinătatea unor saci cu lână nu tocmai parfumată... În august 1887, statuia este scoasă din magazia de la Cernavodă și ia drumul către actualul amplasament.
Delavrancea surprinde evenimentul amplasării statuii: "Sunt în aer discuții pro și contra lui Nasone. Vorbești de Ovidiu la baie, la hotel, pe bulevard, în bărbieriele turcești, unde te duci să cumperi monede și flori marine".
Ovidiu a fost pus pe soclu acolo unde-l știm, marți, 18 august 1887, dar într-o altă poziție, cu fața spre oraș, și cu spatele la mare. După începerea lucrărilor pentru ridicarea Palatului comunal, în 1911, statuia este mutată în poziția în care "șade, nefericit, și astăzi".
