Luni, 1 iulie, Universitatea Maritimă din Constanța organizează ediția a VIII-a a manifestării "Regata Universităților din Constanța". La acest eveniment, devenit deja tradițional, sunt implicați un număr important de studenți și cadre didactice de la Universitatea Maritimă din Constanța și de la alte centre universitare constănțene, precum și repere valoroase ale sportului românesc, dintre care menționăm participarea Ivan Patzaichin, a cărui prezență este confirmată.
Evenimentul cuprinde două probe de concurs: Canoe 10+1 (se va vâsli pe o distanță de aproximativ 1000 m) și Yachting - clasa Ypton 22 (se va naviga pe un poligon triunghiular de minim 3000 m în sistem de match race). La concursul de canoe și yachting fiecare echipă concurează pe ambarcațiunile 10+1 și Ypton 22 puse la dispoziție de Universitatea Maritimă din Constanța. Premiile vor fi acordate ocupanților primelor trei locuri în concurs.
La concursul de canoe se va participa conform regulilor în vigoare ale federației de specialitate. Concursul de yachting se va desfășura conform regulamentului ISAF 2005-2008, a adăugirilor aduse acestuia și a prevederilor federației române de specialitate.