Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc debutează azi, la Teatrul de Vară Soveja. Evenimentul, ajuns la cea de-a zecea ediție, este organizat de Consiliul Județean, prin Fundația Fantasio, și se desfășoară în perioada 1-3 septembrie.
- Publicitate -
Juriul este format din Eugenia Florea (președinte), Violeta Ianculescu, Voicu Enăchescu, Sorina Goia, Viorica Barbu Iurașcu, Maria Magiru, Nicolae Peride, Nicolae Mureșan, Florentina Satmari, Daniela Roxana Gibescu, Arabela Ionescu.
Astăzi, se vor afla în competiție pe scena de la Soveja Adriana Georgiana Sofica (Constanța), Milena Țaran (Timiș), Luciana-Maria Ene (Gorj), Mădălina Ursache (nai) (Neamț), Cristina-Andreea Vrâncianu (Prahova), Dănuț Ciforac (Harghita), Silvia Ioana Gadja (Maramureș), George Alexandru Chițu (nai) (Tulcea), Laura Bakk (Satu Mare), Anuța Mădălina Arghiroi (Teleorman), Ioana Angela Urs (Bihor) și Radu Lazăr (Cluj).
Vor urma recitalurile susținute de Maria Ciobanu, Loredana Streche, Maria Beatrice Băndoiu, Marius Zorilă, Isabela Tomiță, Olguța Berbec, Ion Drăgan, Chiamiran Chivu, Gheorghe Roșoga și Floarea Calotă.
Prezentatorii evenimentului sunt Viorica Macovei și Marius Ciprian Pop.
Soliști vocali și instrumentiști din toată țara vor putea fi urmăriți în fiecare seară, de la ora 20. Prețul unui bilet este de 20 lei.