Vineri, 05 Iunie 2026

Austria va avea Consulat Onorific la Constanța

de Simona ANGHEL Miercuri, 11 Mai 2016 216 1 min citire
Austria va avea Consulat Onorific la Constanța
Marți, 17 mai, va avea loc la Constanța deschiderea oficială a Consulatului Onorific al Republicii Austria, a cărui activitate va fi coordonată de domnul Marius Mihail Puiu, consul onorific al Republicii Austria, în calitate de șef al oficiului consular, cu sediul în Constanța, având drept circumscripție consulară județele: Constanța, Brăila, Călărași, Galați, Ialomița și Tulcea.
Consulatul onorific al Republicii Austria la Constanța este al treilea deschis în România, după cel de la Timișoara (2001) și cel de la Sibiu (2010) și marchează recunoașterea importanței pe care o acordă Republica Austria relațiilor politice, economice, comerciale, culturale și științifice cu România. Consulatului Onorific la Constanța îi revine totodată și un rol esențial în sprijinirea eficientă a cetățenilor austrieci, care domiciliază, muncesc sau se află ca turiști în aria circumscripției consulare. 
La eveniment va participa Directorul General al Departamentului Consular și Juridic din cadrul Ministerului Federal pentru Europa, Integrare și Afaceri Externe din Austria, reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe al României, precum și reprezentanți din administrația locală, din mediul academic, economic și cultural.
Evenimentul va fi marcat și de vernisajul expoziției de fotografie "Proiectul Ovidiu", semnată de artista austriacă Zita Oberwalder, un proiect al Forumului Cultural Austriac în colaborare cu Muzeul de Artă Constanța. Vernisajul începe de la orele 18:00, iar expoziția va putea fi vizitată în perioada 17 mai – 7 iunie 2016 la Muzeul de Arta Constanṭa, Blvd. Tomis 82-84.
Taguri
Articolul anterior RAJA. Zona Faleză Nord din Constanța, fără apă rece
Articolul următor OPERAȚIUNE DE SALVARE SPECTACULOASĂ LA BÂLEA LAC. A INTERVENIT ELICOPTERUL SMURD

Comentează știrea

RgcdFmQCryqVzk
29 noiembrie 2016
qoXEQCFtFdRLwNosv

8rE5hN gckqorazmwvl, [url=http://wkfvxqooxhts.com/]wkfvxqooxhts[/url], [link=http://kgwwvsoizpbs.com/]kgwwvsoizpbs[/link], http://dlmllovgeggu.com/

ELnKJycnTeNDEtHpSa
1 decembrie 2016
xNXNiozzWpmqin

AYiHFo qcuqwniwgwam, [url=http://xqaeddwdrapw.com/]xqaeddwdrapw[/url], [link=http://iarzbtgtuocx.com/]iarzbtgtuocx[/link], http://zcgflebsvxtn.com/

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei