Miercuri, 11 februarie, la ora 11, în sala de lectură a Bibliotecii Universității "Ovidius" Constanța, filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor și Editura Ex Ponto organizează un medalion literar dedicat scriitorului Pericle Martinescu, de la a cărui naștere se împlinesc 98 de ani.
- Publicitate -
Cu acest prilej, va fi lansată cartea Aureliei Lăpușan, "Lecția de iubire", apărută în editura Ex Ponto, cuprinzând câteva zeci de scrisori ale scriitorului dobrogean și o bibliografie a întregii opere jurnalistice și literare a acestuia.
Va fi vernisată o expoziție de carte care să ilustreze sugestiv întreaga operă a lui Pericle Martinescu, dimensiunile unei activități creatoare dedicate culturii române.