Sâmbătă, 13 decembrie, Maritimo Shopping Center găzduiește un nou eveniment special dedicat copiilor inteligenți și intitulat "Caravana isteților - știu, mă informez, deci sunt cel mai bun".
- Publicitate -
Începând cu ora 16 și până în jurul orei 20, în zona Info Desk a centrului comercial, toți cei prezenți vor beneficia de un program variat, din care nu vor lipsi momente artistice susținute de copii de la diferite cluburi de talente și din unități școlare ale județului Constanța, jocuri și concursuri cu premii și alte surprize. Evenimentul îi are ca invitați speciali pe artiștii Nikolaos Papadopoulos, Ștefania Ciortan, Daria Ștefan și le oferă participanților o sumedenie de surprize.
"Caravana isteților" este adusă la Maritimo Shopping Center de Revista Bubu - cel mai bun prieten. Printre parteneri se numără Ministerul Educației Naționale, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția Rutieră, Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, Agenția pentru Protecția Mediului, DHS - VIAȚA PRIN MIȘCARE. Parteneri media - Burda România prin revista Draga mea pentru copii!