După șase luni în care copii din 200 de școli, alături de părinți și de cadre didactice, au creat o mascotă din materiale reciclabile, reprezentând eroul lor în lupta pentru igienă, Concursul "Igienă acasă și la școală", pentru secțiunea claselor I-IV, s-a încheiat.
- Publicitate -
Creativitatea și eforturile copiilor din școlile câștigătoare vor fi răsplătite cu numeroase premii: Ipod Shuffle, CD-uri cu materiale educaționale, ghiozdane echipate cu rechizite și produse de curățat Domestos pe o perioadă de un an. Primele trei locuri au fost ocupate după cum urmează:
Locul I – Școala cu clasele I-VIII nr. 12 Decebal, Județul Dolj, cu mascota Domestos Ica
Locul al II-lea – Colegiul Național Nicolae Titulescu, Slatina, Județul Olt, cu mascota MESTI
Locul al III-lea – Școala cu clasele I-VIII Nr. 3, Slobozia, Județul Ialomița, cu mascota Domestina Magigospodina
Cele 10 județe implicate în acest proiect educațional s-au clasat onorabil, cu cel puțin o școală dintre cele 20 implicate: Giurgiu, Școala Nr. 8 Acad. Marin Voiculescu, mascota Domestino și microbestia – locul 4; București, Școala nr. 59, mascota Octimolo Terminatorul - locul 5; Vâlcea, Grup Școlar George Țărnea Băbeni, mascota Octodomesta - locul 6; Constanța, Liceul Teoretic "Ioana Cotovu" Hârșova, mascota Distrugătorul de microbi - locul 7; Tulcea, Școala Alexandru Ciucurencu, mascota Domenuf - locul 10; Călărași, Școala Mihai Viteazu, mascota Sclipicioasa - locul 27; Gorj, Școala Generală Novaci, mascota Războinicul Antimicrob - locul 32.
Din partea Ministerului Educației, Rodica Cherciu, Inspector General, Direcția Generală Educație și Învățare pe tot Parcursul Vieții a declarat: "Componenta educațională a acestui proiect este deosebit de importantă. În spatele acestor mascote minunate se află munca unor copii care au învățat normele esențiale de igienă, care au învățat să lucreze în echipă, să își valorifice creativitatea în abordarea unei teme noi, cu atât mai mult cu cât activitatea a avut un format competitiv. Îi felicit pe toți copiii, pe coordonatori și pe părinții lor pentru că au știut să lucreze împreună și să învețe unii de la alții".