Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Profesorii constănțeni, la Muzeul Național Cotroceni

de Cuget Liber Vineri, 23 Martie 2012 286 2 min citire
Data de 21 martie este declarată de UNESCO, începând din anul 1999, drept "Ziua internațională a poeziei", ca o recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume și-au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale. De asemenea, "Ziua internațională a poeziei" urmărește să susțină creația poetică, stabilirea unui dialog între poezie și alte genuri ale creației, editarea și promovarea poeziei ca artă deschisă oamenilor.
Muzeul Național Cotroceni a aniversat "Ziua internațională a poeziei", având-o ca invitată pe tânăra poetă de etnie tătară Cidem Narcis Brâslașu, o persoană cu un sever handicap neuromotor, dar care a fost dăruită cu harul de a scrie poezie, înfrângându-și astfel propria suferință. Autoare a 14 volume de poezie și proză scurtă, Cidem Narcis Brăslașu și-a lansat ieri, 21 martie 2012, la Muzeul Național Cotroceni, volumul de versuri "Din suflet pentru suflete", ediția a II-a, revizuită și adăugită.
Cidem Narcis Brăslașu s-a născut în data de 2 noiembrie 1981 la Medgidia, într-o familie de profesori. Mama sa, Umeiran Brăslașu, de origine tătară este implicată în tot ceea ce înseamnă revigorarea culturii și tradiției tătare în Dobrogea, fapt pentru care, tânăra autoare se bucură de susținerea Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România.
Cu sprijinul familiei și al U.D.T.T.M.R. au apărut cele 14 cărți, începând cu anul 2002, ale căror titluri în română si tătară ilustrează gândurile, trăirile și frământările unei tinere care își compensează handicapul, visând la tot ce i-a fost și îi este în continuare interzis, pendulând între speranță și resemnare: "Kuwnaksiz Balalýk" (2002), "Fir de iarbă" (2003), "Când lacrimile devin cristale" (2005), "Frământări" (2005), "Poveștiri alese" (2006), "Neliniști metafizice" (2006), "Viața văzută din fotoliu" (2007), "Poezia mea e speranță" (2008), "Sizlerge Selam" (2009), "O narcisa frantă" (2010), "Poveștiri autobiografice" (2011), "Din suflet pentru suflete" (2011), "Sr Saklagan Sözler" (2011).
Creația poetică a lui Cidem Narcis Brâslașu a fost prezentată, ieri, de profesori apropiați scrierilor sale: deputatul UDTTMR lect. univ. drd. Aledin Amet, prof. univ. dr. Nuredin Ibram - profesor la Universitatea "Ovidius" Constanța, prof. Ghiuner Acmola, prof. Aura Văceanu, prof. Neriman Ibraim – director adjunct Radio T, prof. Faruc Memet - fost președinte al UDTTMR.
La eveniment au fost prezenți Maria Băsescu, Excelența Sa, Ömür Șölendil, Ambasadorul Republicii Turcia la București, președintele UDTTMR, av. Varol Amet și numeroși membri ai Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Narcis Amza, formator la Casa Corpului Didactic Constanța și alți invitați.
Taguri
Articolul anterior Câștigătorii concursului "Igienă acasă și la școală"
Articolul următor Tamara Buciuceanu-Botez - premiu pentru întreaga activitate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei