Luni, 08 Iunie 2026

Ce activități vor avea loc la Mangalia, Medgidia și Techirghiol în cadrul Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco – Tătar

de Cuget Liber Duminică, 04 Septembrie 2022 1766 1 min citire
Ce activități vor avea loc la Mangalia, Medgidia și Techirghiol în cadrul Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco – Tătar
Duminică, 4 septembrie 2022, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România continuă seria manifestărilor din cadrul celei de-a XXVI-a ediții a Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco – Tătar, eveniment organizat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, cu o serie de activități care se vor desfășura în localitățile Medgidia, Mangalia și Techirghiol. Ansamblurile participante la festival vor vizita obiective turistice, vor avea întâlniri cu reprezentanți ai comunității tătare din cele trei localități constănțene, ziua urmând a se încheia cu câte un program artistic, ce va avea loc de la ora 18.00 pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor „Lucian Grigorescu” din Medgidia, în piațeta Casei de Cultură din Mangalia și pe faleza orașului Techirghiol.
Cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului Internațional al Portului, Dansului și Cântecului Popular Turco – Tătar reunește ansambluri reprezentative ale comunității tătare din România, invitați din străinătate și, în spiritul multiculturalității specifice Dobrogei, ansambluri reprezentative ale altor minorități naționale din România.
Festivalul Internațional al Portului, Dansului și Cântecului Popular Turco – Tătar este o manifestare cu tradiție pentru comunitatea tătară, un mesager al valorilor identitare, dar și al respectului de care se bucură minoritățile naționale din România.
Cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului Internațional al Portului, Dansului și Cântecului Popular Turco – Tătar este organizată de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța. 
Taguri
Articolul anterior Ministrul Agriculturii, Petre Daea, admite că România are nevoie de sisteme de irigaţii
Articolul următor Experiența de ghid în celebrul tren de epocă Orient-Express, povestită de Diana Slav

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei