Duminică, 07 Iunie 2026

Cea mai nouă generaţie de maiştri militari de marină a depus jurământul

de Andreea PERHAIȚĂ Vineri, 22 Octombrie 2021 170 1 min citire
Cea mai nouă generaţie de maiştri militari de marină a depus jurământul
Două baricade de emoții s-au ridicat vineri, 22 octombrie, pe platoul din curtea Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale, la ceremonia de depunere a Jurământului Militar de către elevii de anul întâi.
De-o parte s-au aflat cei 93 de tineri, care și-au asumat legământul sacru de credință față de Patrie, iar din public i-au privit părinții, prietenii, bunicii și chiar copii, fascinați de prestanța pe care o dă ținuta militară, dar și de sobrietatea unui astfel de moment.
Data de 22 octombrie coincide și cu aniversarea de 161 de ani de când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat actul de naștere al Statului Major al Forțelor Navale. Cu acest deosebit prilej, comandantul Şcolii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale, comandor Nicu Chirea, le-a urat celor mai tineri marinari militari ca semnificația zilei să le poarte noroc și să îi inspire de-a lungul carierei pentru a fi etaloane de cinste, onoare și demnitate, la fel ca predecesorii lor, care au pus bazele Marinei militare române.
Festivitatea s-a desfășurat în conformitate cu normele sanitare impuse la nivel național pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2, însă măștile de unică folosință nu au putut ține ascunse emoțiile din priviri și lacrimile de mândrie.
Taguri
Articolul anterior „Constanţa respiră artă”, weekendul acesta, în Parcul Arheologic
Articolul următor Pericle Papahagi, un neobosit culegător de folclor şi cercetător al limbii aromâne

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei