În perioada 26-28 mai, Consorţiul
Universitaria s-a întâlnit în formula sa extinsă la Bucureşti, după cum
informează într-un comunicat de presă remis redacției, Universitatea din
Bucureşti fiind gazda reprezentanţilor celor nouă instituţii de învăţământ
superior din România: Universitatea din Bucureşti, Universitatea
"Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, Universitatea "Alexandru Ioan
Cuza" din Iaşi, Universitatea de Vest din Timişoara, Academia de Studii
Economice din Bucureşti, Universitatea din Craiova, Universitatea "Lucian
Blaga" din Sibiu, Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi şi
Universitatea "Ovidius" din Constanţa.
De asemenea, întâlnirea a marcat preluarea, de
către Universitatea din Bucureşti, a preşedinţiei rotative a Consorţiului
Universitaria. Anterior, preşedinţia Consorţiului a aparţinut Academiei de
Studii Economice din Bucureşti.
- Publicitate -
În contextul elaborării
noii legi a educaţiei, precum şi al nevoii realizării unui cadru legislativ
modern, care să răspundă atât provocărilor cu care se confruntă sistemul
naţional de educaţie, cât şi tendinţelor europene şi globale, Consorţiul
Universitaria face apel la dialog şi la cooptarea experţilor săi în definirea noului
cadru legislativ. Reprezentanţii Consorţiului Universitaria consideră că
experienţa şi expertiza specialiştilor din cele nouă universităţi partenere
sunt cruciale pentru a identifica cele mai bune soluţii pentru învăţământul
românesc, atât universitar, cât şi preuniversitar.
Necesitatea implicării Consorţiului Universitaria
în definirea noului cadru legislativ a fost discutată cu Preşedintele României,
domnul Klaus Iohannis, în cadrul întâlnirii care a avut loc în data de 26 mai
2022. Printre temele abordate în cadrul discuţiilor s-au numărat şi sprijinirea
diversificării misiunilor universităţilor româneşti, pentru a răspunde nevoilor
societăţii şi pentru stimularea excelenţei academice, precum şi necesitatea
stimulării internaţionalizării învăţământului superior, prin prisma sprijinului
acordat universităţilor angrenate în proiecte europene şi cu caracter
internaţional. Reprezentanţii Consorţiului Universitaria au subliniat şi
necesitatea identificării variantelor de consolidare a cooperării între universităţile
româneşti şi instituţiile de cercetare-dezvoltare-inovare din ţară şi din afara
graniţelor.
La finalul întâlnirii de la Palatul Cotroceni,
participanţii au agreat ca Rezoluţia Consorţiului Universitaria, adoptată în
cadrul reuniunii care se desfăşoară la Universitatea din Bucureşti în perioada
26-29 mai 2022, să fie transmisă către Preşedintele României, domnul Klaus
Iohannis.
Consorţiul Universitaria intenţionează să
organizeze în perioada imediat următoare întâlniri similare cu Ministrul Educaţiei,
Ministrul Cercetării şi reprezentanţi ai Comisiilor de Educaţie din Parlamentul
României.
În discuţiile tematice din cadrul întâlnirii
Consorţiului Universitaria au fost abordate cele mai relevante puncte aflate pe
agenda învăţământului superior românesc, astfel:
- Implicarea imediată a experţilor şi a
reprezentanţilor Consorţiului Universitaria în procesul de elaborare a Legii
Educaţiei. O lege cu impact major, care afectează actori instituţionali şi
influenţează semnificativ dezvoltarea şi modernizarea întregii societăţi,
trebuie discutată şi agreată cu actorii cei mai relevanţi - deci implicit cu
universităţile Consorţiului - în etapele premergătoare consultării publice
largi.
- Finanţarea universităţilor în funcţie de
performanţa reală şi de indicatorii de impact, pentru sprijinirea unui
învăţământ superior incluziv de calitate, precum şi creşterea finanţării
cercetării şi asigurarea continuităţii în finanţare.
- Susţinerea, prin toate mecanismele necesare, a
implementării în plan naţional a Strategiei Europene pentru Universităţi.
- Exceptarea instituţiilor de învăţământ superior
de la blocarea organizării concursurilor de ocupare a posturilor vacante
anunţată de guvern pentru 1 iulie 2022, pentru a nu afecta şi chiar bloca, în
unele cazuri, procesul de educaţie şi proiectele de cercetare din cadrul
universităţilor.
- Alocarea unei finanţări suplimentare pentru
implementarea adecvată a învăţământului hibrid, care să asigure atât integrarea
noilor tehnologii digitale în procesul de predare- învăţare, dar şi dezvoltarea
de pedagogii şi conţinuturi inovative.
- Elaborarea şi aprobarea, de către Ministerul
Educaţiei, a normelor metodologice de aplicare a modificării legii, pentru a da
posibilitatea universităţilor să aloce 10% din finanţarea de bază pentru
activităţile de investiţii.
- Recunoaşterea, la nivelul actelor de studii
emise de Ministerul Educaţiei, a diplomei de master didactic - dublă
specializare şi includerea acesteia în Nomenclatorul pentru concursurile
susţinute în învăţământul preuniversitar începând cu anul în curs, odată cu
finalizarea, în acest an, de prima generaţie de studenţi a studiilor de master.
- Reglementarea clară a posibilităţii de
înfiinţare de programe de studii universitare de licenţă cu dublă specializare
şi a condiţiilor în care astfel de programe pot fi iniţiate
- Asumarea, prin noua Lege a Educaţiei
Universitare, a sprijinirii internaţionalizării universităţilor.
- O finanţare şi o susţinere corespunzătoare din
partea Ministrului Educaţiei pentru toate universităţile care participă la
Iniţiativa Universităţilor Europene.
- În contextul internaţionalizării tot mai
accelerate a învăţământului universitar, mai ales prin intermediul Alianţelor
Europene de Universităţi, şi ţinând cont de tendinţele globale de flexibilizare
a proceselor educaţionale, reglementarea în cel mai scurt timp a conceptului de
micro-certificări (microcredentials) în România şi posibilitatea ca creditele
dobândite în urma unor astfel de programe de învăţare, sau în urma unor
programe de studii postuniversitare, să fie recunoscute în cadrul programelor
de studii universitare de licenţă, masterat şi doctorat.
- Clarificarea legislaţiei naţionale pentru a
putea fi acreditate programe de studii universitare de tip joint / double/
multiple degree.
- Reluarea finanţării de tip "nucleu"
pentru universităţile din România, program derulat cu fonduri de la Ministerul
Cercetării.
- Majorarea finanţării cercetării şi a inovării,
precum şi a resursei umane implicată în producerea de cunoaştere, inovaţie şi
dezvoltare.
- Rectificarea cu celeritate a bugetelor pentru
cămine-cantine, deoarece sumele bugetate nu pot acoperi creşterile de preţ la
alimente (cantine) şi utilităţi (cămine), iar indicatorii din anul anterior
folosiţi ca bază de aprobare a bugetului pe acest an nu reflectă prezenţa în
campus a studenţilor.
- Creşterea subvenţiei pentru bursele studenţeşti
şi corelarea acesteia cu salariul minim brut garantat în plată pe ţară;
susţinem stabilirea alocaţiei/student la buget la 12% din salariul minim,
astfel încât subvenţia să fie actualizată automat, odată cu creşterea
salariului minim.
Reprezentanţii Consorţiului Universitaria au
agreat constituirea unor grupuri de lucru permanente în cadrul alianţei - în
domenii precum digitalizare, internaţionalizare, resurse umane, finanţare etc.-
care să analizeze în mod constant situaţia din universităţi şi să vină cu
soluţii la problemele cu care se confruntă instituţiile.
Despre Consorţiul Universitaria
Fondat în 1996, Consorţiul Universitaria reuneşte,
în prezent, nouă dintre cele mai importante universităţi din România:
Universitatea din Bucureşti, Universitatea "Babeş-Bolyai" din
Cluj-Napoca, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi,
Universitatea de Vest din Timişoara, Academia de Studii Economice din
Bucureşti, Universitatea din Craiova, Universitatea "Lucian Blaga"
din Sibiu, Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi şi Universitatea
"Ovidius" din Constanţa. Cele nouă universităţi ale Consorţiului Universitaria
cumulează 42% dintre studenţii şi 34% dintre cadrele didactice titulare din
România, acoperind, totodată, toate regiunile de dezvoltare a României.
De-a lungul existenţei sale, Consorţiul
Universitaria a acţionat ca o structură dinamică şi unitară, consolidându-şi
poziţia pe piaţa naţională şi internaţională a învăţământului universitar şi
afirmând, cu fiecare ocazie, disponibilitatea şi deschiderea spre dialogul
constructiv şi schimbul de bune-practici cu celelalte consorţii universitare
din ţară pentru a contribui la creşterea calităţii şi promovarea excelenţei în
învăţământul superior din România.