Elevii constănțeni din șapte unități de învățământ au susținut prima testare standardizată

de Simona ANGHEL Luni, 30 Mai 2022 331
Astăzi, 30 mai, în șapte unități de învățământ din județul Constanța a demarat, la ora 10, testarea standardizată din cadrul proiectului pilot propus de Ministerul Educației. Este vorba despre Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu”, Școala Gimnazială Nr. 24 „Ion Jalea”, Școala Nr. 2 din Ovidiu, Liceul Teoretic „Negru Vodă, Școala Gimnazială „Ion Borcea” Agigea, Școala Gimnazială Nr. 1 Valu lui Traian și Liceul Tehnologic Ciobanu.
Cei din clasele primare vor avea la dispoziție 30 de minute pentru a rezolva subiectele, iar cei de gimnaziu și liceu, 60 de minute.
În urmă cu o oră, în cadrul unei conferințe de presă, Ministrul Educației a declarat că fuseseră deja administrate 15.000 de teste de matematică în cadrul programului de evaluare standardizată. Pentru clasele a III-a, a V-a și a VI-a. Au fost completate de către copii și 10.000 de chestionare de satisfacție. Două treimi din cele trei sferturi din primii elevi care au răspuns au apreciat pozitiv administrarea acestor teste.
Testarea standardizată se va desfășura în timpul orelor de curs, în perioada 30 mai-8 iunie, pentru elevii de clasele primare și gimnaziu și 30 mai-10 iunie, pentru cei de liceu.
 
Calendarul testării standardizate
Matematică/Istorie
30 Mai: Clasele a III-a, a V-a și a VI-a
31 Mai: Clasele a II-a, a IV-a, a VII-a și a IX-a
2 Iunie: Clasele I, a X-a și a XI-a
 
Limba română
3 Iunie: Clasele a III-a, a V-a și a VI-a
6 Iunie: Clasele a II-a, a IV-a, a VII-a și a IX-a
7 Iunie: Clasele I, a X-a și a XI-a
8 Iunie: Reprogramări pentru sesiunile de testare care nu s-au putut efectua.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei