Vineri, 05 Iunie 2026

Cine este Profesorul Anului la Constanța

de Simona ANGHEL Marţi, 30 Octombrie 2012 687 < 1 min citire
Astăzi, la ora 12, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Constanța va avea loc, pentru al treilea an consecutiv, festivitatea de acordare a premiului "Profesorul anului", acțiune inițiată de UPC România - Regiunea de Vest, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în anul 2010.Această inițiativă are ca scop promovarea cadrelor didactice care au obținut rezultate remarcabile la nivel național și internațional, în cadrul competițiilor pentru disciplinele reale: matematică, fizică, informatică. Pentru acest premiu, unitățile de învățământ din județul Constanța au avut responsabilitatea de a face nominalizări, prin intermediul Consiliului de administrație, iar la nivelul ISJ Constanța s-a constituit o comisie de evaluare a performanțelor obținute de cadrele didactice cu elevii.
La prima ediție, din 2010, găzduită de Colegiul Național "Mircea cel Bătrân", premiul a fost obținut de prof. Sanda Oprea.
Anul trecut, tot un cadru didactic de prestigiu al Colegiului "Mircea" a obținut premiul "Profesorul anului" și un laptop, în persoana prof. Ion Băraru.
Dar cum Constanța are ÎNCĂ un impresionant număr de cadre didactice care merită cu prisosință acest titlu, așteptăm cu interes să aflăm nominalizatul de astăzi. 
Taguri
Articolul anterior "Am avut presiuni din partea profesorilor constănțeni"
Articolul următor Ce deșeuri au "crescut" pe plajă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei