Începând cu acest week-end, timp de opt săptămâni, numai sâmbătă și duminică de la orele 13.15 și 17.30, constănțenii pot avea parte de o lungă călătorie la Roma pentru a putea vedea sau revedea în tihnă comorile creștinătății adunate de cei 266 de papi care au condus biserica timp de aproape 2 milenii…
- Publicitate -
Constănțenii sunt, de fapt, invitați la Cityplex Tomis Mall, pentru o palpitantă și extraordinară călătorie virtuală în 3D, în care vor descoperi operele de artă ale Muzeelor Vaticanului și Capela Sixtină, capodopere ale umanității.
Această importantă producție a fost filmată în numai 4 luni de 40 profesioniști italieni care au parcurs nu mai puțin de 3.000 de kilometri de coridoare și camere. Proiectul a beneficiat de tehnologia de filmare digitală tridimensională de ultimă generație, iar descompunerea de planuri a îmbunătățit așa de mult perspectiva panoramică a privitorului, încât vor fi de-a dreptul captivați de splendoarea celor peste 400 de fresce și picturi.
Pentru informații suplimentare și rezervări, consultați site-ul: http//www.cityplex-tomis.ro/ sau la telefon: 0241.483.182/183/186.
Profesorii coordonatori cu grupuri de elevi și studenți sunt așteptați să beneficieze de oferte speciale și gratuități în funcție de mărimea grupului.