Sâmbăta, 14 ianuarie, la Club Phoenix din Constanța, începând
cu ora 20:30 Raluca Angel va avea primul concert 100% live din acest an,
alături de band-ul său de instrumentiști: Cristi Mocanu - chitară, Vlad Mihalca
- bass, Dănuț Preda - claviaturi și Vlad Blejan - tobe.
- Publicitate -
„Muncim pentru acest concert de mult timp și ne dorim să
iasă memorabil.
E foarte important pentru noi să fiți acolo... să vă
cântăm cu toată inima”, a transmis Raluca Angel.
Aceeași Raluca Angel care, la jumătatea lunii decembrie
2022, lansa un nou videoclip la balada „Rugă pentru părinți ", pe
versurile geniale ale lui Adrian Păunescu. „De altfel, debutul meu în muzică a
avut loc într-o emisiune a lui Adrian Păunescu, așa că îi eram cumva datoare.
Dumnealui m-a adus în fața voastră încă de la 11 ani. Doare să cânți o astfel
de melodie. Dar eu știu că imediat lângă durere, stă bucuria, mângâierea. Ce
face prima oară un copil când vine în lume? Copilul plânge, iar primii care ne șterg
lacrimile la început de viață sunt părinții noștri. În general, am fost un
copil cuminte. Cea mai mare suferință pe care i-am provocat-o mamei mele a fost
atunci când am renunțat la muzică. Dar, iată, mamă, tată... m-am reîntors să
cânt în primul rând pentru voi și pentru oamenii cărora le-am lipsit. Vă iubesc
nespus și vă mulțumesc pentru tot ceea ce mi-ați dăruit până acum", a fost mesajul
ce a însoțit lansarea videoclipului.
Prețul biletului la concertul din Club Phoenix
este de 50 lei.