Conferință cu participare internațională la Universitatea "Ovidius"

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 06 Iunie 2019 409
Conferința anuală dedicată zonei cuprinse între Marea Baltică și Marea Neagră se va desfășura, anul acesta, astăzi, 6 iunie, începând cu ora 10.00, la Sala Senatului Universității "Ovidius" din Constanța (UOC). La eveniment vor participa și reprezentanții diplomatici ai Estoniei și Lituaniei la București.  

Activitatea este organizată de Asociația Română pentru Studii Baltice și Nordice din România și Facultatea de Istorie și Științe Politice a UOC, în parteneriat cu Niro Investment Group, Ambasada Republicii Lituania la București, Ambasada Estoniei la București, Consulatul Onorific al Letoniei la București și Consulatul Onorific al Estoniei la Constanța. "Tematica manifestării este pusă sub semnul disidenței și conformismului în contextul global și european al istoriei regimurilor totalitare, celor două războaie mondiale, al situației din statele care mimează democrația (Rusia este doar un exemplu în acest sens) și al populismului care a cunoscut o recrudescență în ultimii ani în cadrul Uniunii Europene. Distinși cercetători din Letonia, Lituania, Finlanda, Norvegia, Polonia, Federația Rusă, Ungaria, Republica Moldova și, bineînțeles, România, vor dezbate cele două concepte care au marcat istoria zonei, în accente dramatice de multe ori: rezistența (cu formele ei), compromisul (cu formele sale), beneficiind de abordări multi- și pluridisciplinare: studii istorice, politologice, filozofice, literare, perspective educaționale etc", au declarat reprezentanții instituției de învățământ superior.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei