În 1910, la Constanța avea loc al III-lea Congres al Asociației Generale a Învățătorilor din România (AGIRo). La exact 100 de ani, tot la Constanța, dar si la Eforie Sud, între 27-31 august, cadrele didactice din România vor participa la cel de-al XXXI-lea Congres al AGIRo și al Cadrelor Didactice Române de peste hotare.
- Publicitate -
Învățători, educatori și profesori pot participa la acest eveniment, care își propune dezbaterea problemelor din domeniul educației, dezvoltarea profesională prin cursurile de formare susținute de personalități din domeniul științelor educației și constituirea departamentelor și echipelor pentru diferitele proiecte educaționale internaționale, naționale sau regionale. Vor participa, de asemenea, cadre didactice originare din România, care locuiesc în Ungaria, Transcarpatia, Bucovina de Nord, Basarabia de Sud, Transnistria, Republica Moldova, Bulgaria, Macedonia, Albania, Timoc-Morava, Banatul Sârbesc și care apără limba română în comunitățile lor.
Deschiderea lucrărilor va avea loc pe 28 august, ora 10, la Teatrul "Oleg Danovski", evenimentul urmând să se desfășoare, apoi, în mai multe locații din Eforie
Sud.
Cei care vor să se înscrie la congres pot trimite un mail pe adresa
[email protected] sau pot suna la 0723259290.