Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Legea instituțiilor de spectacole a fost aprobată în Parlament Contract pe o perioadă determinată între artiști și instituțiile de spectacol

de Cuget Liber Joi, 22 Noiembrie 2007 353 1 min citire
Legea privind instituțiile și companiile de spectacole prevede, printre altele, că artiștii vor avea salarii mai mari și contract pe perioadă determinată.
Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.21/2007 privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat artistic va înlocui legea 504/2004. Inițiatorul proiectului de lege, actorul și directorul Teatrului "Masca", Mihai Mălaimare, a spus că, printre altele, actul prevede existența contractului pe o perioadă determinată între artiști și instituțiile de spectacol și stabilește plafonul de salarizare pentru artiști la 4.000 de lei.
Și secretarul de stat din Ministerul Culturii, Demeter Andras, a subliniat, într-o conferință de presă, că instituțiile de spectacole și concerte au făcut un pas decisiv odată cu adoptarea legii. "Condiția socială a artistului în România se va putea schimba esențial, în funcție de bugetele fiecărei autorități în subordinea căreia funcționează, iar salariile vor crește". Măsura vizează circa 12.000 de persoane, potrivit lui Andras, de la personalul tehnic, la actori și regizori, care trăiesc în prezent în "condiții economice și sociale destul de rele".
Legea creează alternativa "instituțiilormamut", moștenite din sistemul socialist, care monopolizează toată activitatea de creație, a explicat secretarul de stat. Alternativa sunt organismele de drept privat, numite companii de spectacole sau concerte, care vor avea câteva facilități acordate prin lege.
Taguri
Articolul anterior Efectul de bumerang
Articolul următor S-a stins un coregraf de spectacole incredibile

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei