Întâlnirea provocată de directorul Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski", Daniela Vlădescu, cu prilejul lansării "la apă", pe 25 octombrie, a ediției aniversare a Festivalului Internațional al Muzicii și Dansului, a debutat destul de abrupt.
- Publicitate -
"Chiar dacă ne aflăm la cea de-a 40-a ediție, deschiderea Festivalului nu se va manifesta prin artificii sau jocuri de laser, ci prin spectacole de bună calitate. Vor fi 14 seri de reprezentații deosebite, pentru că suntem convinși că și dvs., publicul, aveți nevoie de noi la fel cum de mult și noi avem nevoie de dvs. ca să existăm și să luptăm împotriva celor care vor să reducă la tăcere cultura. E credința fiecărui artist că trebuie să existe pentru publicul său. Mărturisesc că am trăit cu teama că în Constanța nu se mai dorește cultură. Vă rugăm să ne atrageți atenția atunci când ceva nu vă e pe plac și să ne aplaudați atunci când vă place ceea ce vă oferim. Sper ca acest Festival, așa cum a fost el gândit, să aducă interpretări valoroase, de înaltă ținută artistică și sper să ajungă și la a 50-a ediție cu oameni la fel de devotați ca cei pe care îi avem acum", a mai declarat Daniela Vlădescu.
14 seri inedite, toate cu începere de la ora 18,30
Așadar, de sâmbătă, 25 octombrie, Constanța intră-n festival cu o premieră de balet - "Romeo și Julieta" - în viziunea regizorală a lui Horațiu Cherecheș, titrat urmaș al mentorului său Oleg Danosvki. Opera "Elixirul dragostei", programată duminică, 26 octombrie, îi va avea în distribuție pe bucureșteanul Robert Nagy, americanul Stephen Kaulana Foster și constănțeanca Mădălina Sandu, care se întoarce acasă din Germania în calitate de invitată. Pe 29 octombrie, programul prevede o "Seară a muzicii românești", realizată în colaborare cu Facultatea de Arte a Universității "Ovidius", iar pe 1 no-iembrie, de Ziua Radio România, va fi prezentată opera "Flautul fermecat". Pe 2 noiembrie se întoarce baletul pe scena festivalului, într-o Gală extraordinară, ca, trei zile mai târziu, pe 5 noiembrie, melomanii să fie invitați la Arii și duete celebre din opere.
O gală extraordinară de operetă este inclusă în programul festivalului pe 8 noiembrie, pentru ca, ziua următoare, iubitorilor muzicii să li se cânte "O sole mio", într-o premieră de divertisment muzical ce va avea ca invitat Fanfara SC RAJA. Pe 11 noiembrie, una dintre cele mai bune reprezentante ale cântului din România, soprana Leontina Văduva, va oferi constănțenilor un recital extraordinar, urmat, în aceeași seară, de premiera unei opere experimentale, "Intimation", de Dinos Constantinides. Ultimele cinci seri din programul ediției aniversare 2014 a festivalului cuprind spectacolul "Amor caliente", în coregrafia lui Horațiu Che-recheș - 15 noiembrie, opera "Turandot", de Puccini - 16 noiembrie, baletul "Don Quijote", de Ludwig Minkus - 20 noiem-brie, o seară cu muzică de Beethoven - 21 noiembrie și opera "Boema", de Puccini, care va încheia, pe 23 noiembrie, cea de-a 40-a ediție a Festivalului Internațional al Muzicii și Dansului.
Vom reveni cu amănunte legate de prețurile biletelor de intrare și al abonamentelor gândite special în beneficiul melomanilor într-un număr viitor.