Elev
al Liceului Internațional de Informatică din Constanța și participant în
programul american
FLEX,
Raul Babi trăiește cu mândrie sentimentul de a fi
român chiar și acolo, peste ocean, departe de țară, dar cu inima mereu acasă.
- Publicitate -
Stabilit
temporar în Statele Unite, tânărul a devenit un veritabil ambasador al culturii
românești, promovând valorile și tradițiile neamului său în rândul colegilor de
peste ocean: „Nu există destule cuvinte care să cuprindă, pe deplin, mândria de
a fi român. Astăzi, ca în fiecare clipă, mulțumesc cu smerenie Proniei Divine
pentru darul de a mă fi născut în această țară, de a-mi fi trăit copilăria pe
pământ românesc și de a-mi duce dorul în limba neamului meu. A fi român
înseamnă, înainte de orice, să știi să porți fruntea sus, în ciuda
vicisitudinilor vremii. Iar de tricolor nu m-aș putea dezlipi niciodată. Iată câteva
imagini din activitatea mea în America, în calitatea mea de Ambasador al
culturii românești.
La
mulți ani, neam de eroi!
La
mulți ani, România!”.