Actrița Ileana Ploscaru regretă desființarea teatrelor: "Doliul din inimă rămâne!"

Ileana Ploscaru, actriță a Teatrului de Stat Constanța, a rămas în conștiința publicului în special pentru interpretarea rolului Eliza Doolittle din piesa "Pygmalion", de George Bernard Shaw. Pentru acel rol, Florin Piersic scria, într-unul dintre memoriile sale: "Ileana Ploscaru rămâne pentru mine cea mai Eliza Doolittle din câte am sărutat eu în toate montările europene cu Pygmalion". Clujeancă de origine, actrița a ales scena constănțeană, dorindu-și să aparțină orașului de la malul mării, unde locuiește de peste 45 de ani. Regretă enorm lipsa spectacolelor de teatru antic din peisajul cultural constănțean, în special a celor regizate de Silviu Purcărete, care s-au bucurat de un succes enorm. În această perioadă, o putem vedea evoluând în spectacolele "Scaiul" și "Titanic Vals", cu același instinct scenic și pasiune pentru teatru. - Cum s-a consolidat iubirea dintre dvs. și teatru? - Am debutat în teatru la 19 ani cu un rol secundar din "Fântâna turmelor", la Teatrul Național din Cluj. Cel mai mare succes al meu a fost cu rolul Elizei din piesa "Pygmalion". Acum câțiva ani, când am luat premiul pentru întreaga carieră, D.R. Popescu a declarat la Radio România că am fost genială în rol. E minunat ca, după atâta amar de vreme, să-ți mai crească o dată inima pentru un rol. Am jucat foarte mult, pot să mă numesc o norocoasă în profesie. N-am avut pile, n-am fost nici membră de partid. Pe lângă talentul pe care mi l-a dat Dumnezeu, am fost un om foarte muncitor. În teatru sunt roluri care-ți vin mănușă și roluri pentru care trebuie să muncești foarte mult, de compoziție, iar pentru mine orice rol este o compoziție. - Care au fost rolurile care v-au ridicat cele mai mari probleme? - Când am fost distribuită, la Cluj, în "Hamlet", pentru a juca rolul Ofeliei, am plâns, spunând că nu pot să fac așa ceva, dar a trebuit să-l joc. Le-am spus că acel rol nu e pentru mine, întrucât eu sunt mai temperamentală. Dacă pentru orice actriță, partea întâi a rolului este foarte simplă, la mine a fost invers, marea compoziție a fost prima parte. Nici experiență nu aveam. Încă un rol pe care l-am jucat la Cluj cu mare succes la public a fost Guliță din "Chirița în provincie". Rolul a fost foarte greu… am învățat o arie de tenor și am cântat cu orchestra operei și, pentru că orice copil care se respectă când ia acutele, deschide gura mare și țipă cât îl țin plămânii, am falsat atât de rău încât râdeau și cei din orchestră și cei din sală. - Cum a decurs cariera dvs. după plecarea din Cluj? - În 1961 am venit la Constanța, prin transfer. Mi-am dorit să vin aici. Acum mă pot numi constănțeancă, pentru că am trăit aici mai mult decât la Cluj. Am lucrat la Teatrul de Stat până m-am pensionat, după care am fost angajată o perioada la Fantasio, unde se montau comediile muzicale. Apoi s-a produs marea nebunie, pe care n-am înțeles-o - desființarea teatrului - și am început să fiu solicitată din nou. Prima dată am fost chemată să joc în "Șatra", la invitația doamnei Beatrice Rancea, apoi am jucat în "Scaiul" și, la scurt timp, în "Titanic Vals". Marea mea bucurie au fost spectacolele de teatru antic, care au fost extraordinare, cine le-a văzut nu le poate uita. La Constanța era un festival de teatru antic, se numea "Seri de Teatru Antic". Prima dată am jucat la Histria, în spectacolul "Covorul de purpură", în regia lui Silviu Purcărete, apoi am fost distribuită în "Hecuba", care s-a jucat pe plajă la Pescărie. Ar trebui cineva să-l întrebe pe Tocilescu ce impresie i-a făcut acel spectacol. A fost extraordinar. Nu știu, însă, de ce aceste spectacole s-au jucat doar câte o singură dată. La Histria, în timpul repetițiilor generale, a venit un grup de la o școală de milițieni. Cât erau ei de militari, nu i-am mai putut lua de lângă noi. Purcărete era genial în descoperirea locurilor fantastice de montare a spectacolelor. La Pescărie a fost minunat, acustica a fost foarte bună. Când am terminat spectacolul, pe lac plutea o mască de teatru antic. A fost nemaipomenit. Am lucrat bine cu toți regizorii: Panait Victor Cotescu, primul rol mare el mi l-a oferit, Constantin Anatol, Victor Popa, Constantin Dinischiotu… la fel cu Marietta Sadova, am jucat roluri minunate în regia ei. - Cum priviți controversa creată prin desființarea teatrelor constănțene? - Nu înțeleg de ce a trebuit să desființeze teatrul "Fantasio". E adevărat că nu se făcea estradă și revistă ca în timpul lui Jean Constantin, dar trăim alte timpuri, mai degrabă îi dădeam avânt teatrului de revistă. Părerea mea este că ar trebui tras la răspundere cel care a venit cu ideea. A vrut să distrugă un teatru, așa că trebuie să plătească oalele sparte cel care a venit cu ideea. A nenorocit niște oameni care au dispărut din viața artistică, pe de-a dreptul. Toți colegii mei au trebuit să dea examen ca să fie admiși în viitorul teatru. Și nu au fost primiți toți. La premiera spectacolului "Vrăjitoarele din Salem" a apărut cineva pe scenă, la aplauze, și ne-a spus că acela este ultimul spectacol pe care îl vom juca. Cei suspendați atunci trebuie despăgubiți. Regizorii care vin, fac lucruri deosebite pentru Teatrul de Stat, dar doliul din inimă rămâne. Exact cum pierzi un om drag, așa este să-ți pierzi teatrul în care ai jucat. Cel care a inițiat această acțiune trebuie să plătească. - Ce așteptări aveți în continuare în ceea ce privește scena? - Mă bucur de fiecare apariție pe scenă și sper să jucăm cât mai mult "Scaiul" și "Titanic vals". Dacă va mai fi nevoie de vreo bunicuță în spectacole, voi fi încântată să joc. Ce îmi doresc pentru teatru este să văd o piesă jucată doar de tineri, pentru că actorii din generația nouă a Teatrului de Stat sunt foarte talentați.